Viață după Tadici!

Cu Tadici sau fără Tadici, cu Târcă sau fără Târcă, Oltchim – Rulmentul nu-și pierde câtuși de puțin din farmecul unui megaduel, ba din contră. La urma urmei, cu bugete între primele cinci ale continentului nici n-ar putea fi altfel.

Brașovul aruncă în tranșeele semicercului oltean grenada Ionela Gâlcă. Ce senzație; e parcă împotriva firii s-o vezi în liniile „inamice”. Suntem la handbal, iar trecerea Ionelei sub Tâmpa n-ar fi fost drept să fie percepută ca un act de trădare pe frontul de război. Întreaga Sală Traian ia lucrurile așa cum sunt și o aplaudă cu frenezie la apariția pe parchet. Iar tricoului 99, al celei care nu mai e la Vâlcea, îi scapă printre priviri și un zâmbet spre banca din dreapta, înainte de a bate palma cu noile colege.

Chiar ea pune mingea în joc. Ritmul e nebun, vâlcencele arată un plus de forță pe pătrundere. Brașovul nu joacă de la început pe cartea Amariei, care, până să dea consistență, strică trei acțiuni: fault în atac, pași, apoi eliminare. Luminița Dinu își intră repede în rol, e un zid chiar și la 7 metri și, prin paradele sale, saltă iute Vâlcea la patru goluri (10-6, minutul 16). În atac, Oltchimul încrucișează de poveste, cu cvartetul Luca – Meiroșu – Lecușanu – Ardean. De la brașovence, Amariei se trezește, deschide culoare cu angajări pe pivot pentru ex-ul Stanca, de altfel singura axă ce a și funcționat în jocul Rulmentului, și se ajunge la 14-13, în minutul 26.

Maier, omul de gol al Oltchimului

De la 17-13 la pauză, Herbert Müller își strânge mai bine pe semicerc elevele, care se apropie iar. Temperatura crește, iar rezolvarea olteană vine de pe extremă, unde Ramona Maier explodează. Gol după gol, iar Oltchim se duce la cinci, apoi la șase goluri (28-22, minutul 54). Se înmulțesc duritățile, jocul scade în spectaculozitate, Dinu închide poarta și Brașovul ridică steagul alb: 31-25 la final. Concluzie: deși n-au trecut decât trei etape, între Vâlcea și Brașov s-au așezat trei puncte grele ca pietrele de moară, iar războiul pentru titlu pare deja tranșat de campioana en-titre.

"A fost un meci de Liga Campionilor. Oltchim a fost echipa mai bună" – Ioan Gavrilescu, președinte Oltchim


"Arbitrajul a fost cam 19% pentru Oltchim, cam cât e cota TVA. Detest hoția și șmecheria. Arbitrii nu ne-ar fi lăsat să câștigăm"
– Bogdan Hodoroagă, manager general Rulmentul

"Rog suporterii să aibă răbdare, în timp vor apărea și rezultatele" – Ionela Stanca, pivot Rulmentul

Publicat: 28 09. 2008, 20:08
Actualizat: 29 09. 2008, 09:37