Viborg rămâne fără gemene
Campioana Danemarcei și a Europei numără nu mai puțin de 15
jucătoare de peste hotare, în echipă putându-se vorbi în același
timp 11 limbi. Pentru surorile Lunde va fi însă final de drum la
Viborg.
După trei sezoane pline, cel mai tare cuplu de gemene din
handbalul mondial a decis să plece de la Viborg. Danezii nu le mai
pot satisface pretențiile materiale, în condițiile în care și
impozitarea contractelor este mai mare după trei ani, dar și
norvegiencele și-au dorit să încerce altceva. Astfel, după ce au
jucat ani buni împreună, chiar și la Aalborg, portarul Katrine
Lunde-Haraldsen a ales să plece la Györ, în timp ce Kristine
Lunde-Borgensen va ajunge la aproximativ 100 de kilometri distanță
de sora ei, la Viena, unde va juca pentru Hypo. ViÂborg va pierde
mai multe handbaliste în această vară: Aaen (Hypo), Kovacszicz
(Ferencvaros), Bralo (Nimes). De asemenea, Reiche, Smidt, Moller și
J. Pedersen sunt la final de contract. Viborg va rămâne însă o
forță a Europei, rezolvând deja câteva mari transferuri: Frafjord
(Byasen, pivot), Chebbah (Esbjerg, centru),
J. Ahlm (Aalborg, centru), Pedersen (FCK Handbold, portar).