Jocurile din Cupa EHF, la handbal masculin au ajuns în turul III, unde vicecampioana Handbal Club Odorhei, a reușit să se impună în fața norvegienilor de la HK Haslum, cu scorul general 72 – 61. În primul joc elevii lui Vlad Caba, au obținut o victorie la 11, goluri 39 – 28, după ce la finalul primelor 30 de minute scorul a fost egal 21-21. Prin victoria obținută sâmbătă în primul joc, harghitenii și-au asigurat calificarea în faza următoare a competiției.
HC Odorhei – Haslum HK 39-28 (21-21) Marcatori: Mihalcea 8, Kuzmanoszki 7, Adomnicai 6, Tálas 5, Florea 4, Rusia 3, Irakli 2, Ferenczi 1, Komporály 1, Câmpan 1, Johannson 1 respectiv Koren 7, Barthold 5, Hauge, Tonnesen 4-4, Kristensen, Roe 3-3, Haldorsen, Krabbe 1-1. 7 m: 3/3, resp 1/1. Eliminari: 6-4 min.
În dubla manșe disputată duminică, echipa harghiteană, nu a mai forțat, rezumându-se să conserve rezultatul jocului de sâmbătă. Pe acest fond, norvegienii, au reușit să scoată în cel de-al doilea joc o remiză 33 – 33, după ce la finalul primei părți, gazdele au avut un avantaj de două goluri (19-17). Cu scorul general de 72 – 61, echipa din Odorhei, se poate gândi de pe acum la primăvara europeană a Cupei EHF, a doua competiție ca importanță, după Champions League. Harghitenii se pot mândri cu această performanță, deoarece România, nu a mai fost reprezentată în această fază a competiției din sezonul 2004-2005.
Haslum HK – HC Odorhei 33-33 (19-17) Marcatori: : Tonnesen 8, Kristensen 7, Roe 6, Koren 5, Barthold 3, Hauge 3, Tobiassen 1. Aruncări de la 7 m: 2/2 Eliminări: 1 x 2 min. Portari: Orban Szilard, Varo.Marcatori: Tálas 7, Rusia 6, Kuzmanoszki 4, Adomnicăi 3, Johannson 3,Ferenczi 2, Câmpan 2, Florea 2, Irakli 2, Mihalcea 1, Orbán L. 1. Aruncări de la 7 m: 0/0. Eliminări : 4 x 2 min. Antrenor: Vlad Caba.
,,Suntem bucuroși că după numai 7 ani de la înființare, pe lângă palmaresul de vicecampioni ai României, am trecut de campioana Norvegiei și vom juca în optimile Cupei EHF, a doua competiție ca și importanță după Champions League. Sperăm ca după ce am demonstrat pe plan intern că suntem un club serios atât la seniori cât și la nivelul juniorilor, în următorii ani să putem obține rezultate notabile și în competițiile europene, promovând astfel handbalul masculin din România. Nu pot să închei fără a felicita, jucătorii și stafful tehnic pentru rezultatul obținut, asigurându-i și pe mai departe de tot sprijinul meu pentru îndeplinirea obiectivului echipei” a declarat Attila Verestoy, președinte HC Odorhei
În continuare, vicecampionii de la HC Odorhei, în faza următoare a competiției pot întâlni formații cu tradiție în handbalul masculin precum: Frisch auf Goppingen (Germania), Magdenburg (Germania), Gorenje Velenje (Slovenia) sau Granollers (Spania).
Articol scris de Ioan Arion
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER