Vicecampioana HCM Baia Mare vrea să joace în locul Oltchimului, în grupele Ligii
Directorul sportiv al echipei de handbal feminin HCM Baia Mare, Daniel Kotecz, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că vicecampioana își dorește să evolueze în grupele principale ale Ligii Campionilor, dacă Oltchim Râmnicu Vâlcea se va retrage din competiție.
Campioana Oltchim are dreptul de a juca direct în grupele Ligii Campionilor, făcând parte din prima urnă valorică europeană, pentru sezonul 2013-2014.
Problemele financiare de la Oltchim, care a anunțat în aceste zile că nu poate susține bugetul necesar pentru un nivel de mare performanță și a renunțat la jucătoarele de bază, pot duce la neparticiparea în Liga Campionilor, fapt recunoscut și de conducerea campioanei.
„Federația noastră a trimis către EHF lista cu echipele românești și dreptul de participare al acestora în cupele europene, cu acordul echipelor. Termenul-limită a fost 25 mai. În Liga Campionilor are drept de participare Oltchim și echipa noastră, HCM Baia Mare. Urmează însă ca EHF să anunțe regulamentul competiției pentru sezonul viitor, în care va fi clar ce poziție va ocupa fiecare echipă, dar și termenele limită pentru înscrieri, plăți etc. Dacă în acel moment, Oltchim se va înscrie oficial, dar ulterior se va retrage, vor fi amenzi foarte mari din partea EHF. Dacă Oltchim nu se va înscrie oficial, iar EHF ne va permite, noi ne dorim să jucăm în grupele Ligii Campionilor, în locul Oltchimului. În acest caz, România ar pierde al doilea loc de Liga Campionilor și ar mai putea avea unul doar dacă EHF ar acorda un wild-card. Vom vedea ce se va întâmpla. Cert este că un astfel de caz, ca o echipă din prima urnă valorică să se retragă, nu a mai fost, nu doar în România, ci nici în Europa. Au mai fost cazuri de retrageri din Liga Campionilor, din lipsa banilor, dar acele echipe au evoluat în alte cupe europene”, a explicat directorul sportiv al HCM Baia Mare, Daniel Kotecz.
FR Handbal a trimis către EHF înscrierile oficiale în Liga Campionilor ale echipelor Oltchim Râmnicu Vâlcea, HCM Baia Mare (la feminin), respectiv HCM Constanța (masculin). Înscrierile au fost semnate de reprezentanții celor trei echipe.
Forul național așteaptă documentele scrise din partea EHF în privința sezonului 2013-2014, acestea urmând să certifice dacă este posibilă participarea vicecampioanei HCM Baia Mare în locul Oltchimului în faza grupelor, în cazul în care campioana se va retrage din competiție.
„Vom lua o decizie în privința participării în Liga Campionilor în aceste zile. În acest moment, nu am un răspuns”, a precizat, marți, pentru MEDIAFAX, vicepreședintele CS Oltchim, Andrei Luca.
În altă ordine de idei, dacă vicecampioana HCM Baia Mare nu va primi dreptul de a juca în grupele Ligii Campionilor, în locul echipei Oltchim, formația maramureșeană intenționează să găzduiască turneul preliminar în care va juca, la fel cum a procedat și „U” Jolidon Cluj în stagiunea 2012-2013.
Sursa: Mediafax