Vicecampioana s-a impus în derby-ul Ardealului
„U” Jolidon s-a impus în fața Științei Baia Mare după un meci
echilibrat, în care cele două adversare s-au aflat pe rând la
conducere. Formația oaspete a controlat minutele de început ale
jocului (1-4 min. 5, 5-7 min. 18), dar clujencele au înclinat
balanța în favoarea lor până la pauză, scor 14-12, iar la revenirea
de la cabine s-au desprins 23-19. Știința s-a apropiat periculos la
26-25 în minutul 54, finalui i-a aparținut însă lui „U”. S-a
terminat 30-27 și cu două victorii și un egal în primele trei
etape, echipa universitară este la o lungime de Oltchim în
clasament și la egalitate de puncte, cinci, cu Oțelul Galați și CSM
București.
Covaciu:
„Trebuie să batem tot acasă”
„Venim după o perioadă critică, am avut multe jucătoare răcite.
Fetele au jucat relaxate în prima repriză, dar s-au mobilizat mai
bine în partea a doua. Este o victorie meritată. Îmi doresc să
câștigăm toate meciurile de pe teren propriu”, a declarat
antrenorul Gheorghe Covaciu. Deși a pierdut, antrenorul Științei a
fost mulțumit de evoluția echipei sale. „Fetele s-au luptat și au
jucat de la egal la egal cu una din echipele puternice ale Ligii
Naționale. Sunt mulțumit de prestația lor, nu am ce să le
reproșez”, a precizat Ioan Băban. Principalele marcatoare ale
partidei au fost Tivadar (12) și Dincă (7) de la „U” și Geiger (8)
și Klimek (6) de la băimărence.
Rezultate
etapa a III-a
Oltchim Rm. Vâlcea – Tomis Constanța 41-29
CSM Cetate Devatrans – Rulmentul Brașov 25-26
Universitatea Reșița – SCM Craiova 19-20
„U” Jolidon Cluj – HCM Știința Baia Mare 30-27
HCM Buzau – Oțelul Galați 25-30
HC Dunarea Brăila – HCM Roman 24-22
CSM București – HC Zalău 27-25