Calificate încă după primele două zile la turneul final din Spania din această vară, tricolorele sub 19 ani și-au respectat blazonul în ultima partidă cu Kosovo, din cadrul turneului de la Roman, și au câștigat cu 46-13. În această partidă, antrenorii Aurelian Roșca și Gavril Kozma au folosit jucătoarele care au evoluat mai puțin în primele două zile cu Slovacia (27-21) și Serbia (25-17).
Alexandra Carașol a fost principala marcatoare, cu 11 goluri. Au mai înscris: Axinte – 8, Voina – 8, Abed Kader – 7, Polocoșer – 7, Bazaliu – 2, Seraficeanu – 2, Badea – 1. Alături de România, din grupa de la Roman s-a mai calificat Serbia, care a învins Slovacia cu 28-14 într-un meci decisiv. Generația 96-97 are, așadar, ocazia de a se impune și la Campionatul European, după ce anul trecut a câștigat titlul mondial în Macedonia la categoria under 18.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER