Naționala de handbal masculin tineret a României a câștigat, joi, primul ei meci din cadrul campionatului european under 18 din Austria. Naționala condusă de pe bancă de Bibirig Leonard a reușit să debuteze la campionatul european cu o victorie obținută în fața Elveției, scor 30-29 (16-16). Tricolorii au avut un start de partidă mai greu, aceștia fiind adesea conduși în prima repriză de adversarii lor din Elveția, însă pe final băieții lui Bibirig Leonard au reușit să egaleze la 16. Cea de-a doua repriză a fost mai echilibrată, situația pe tabela fiind mai mereu schimbată. Pe final România a știut să închidă poarta mai bine și astfel tricolorii 2 puncte.
Secundul României, Răduță Titel, a declarat că această victorie este bine venită, însă mai sunt necesare încă 2 puncte pentru a reuși calificarea în faza următoare.
Pentru naționala României urmează un alt meci important, cel cu Croația, acesta fiind programat vineri 13 iulie.
Articol scris de Adrian EUGEN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER