Victorie mare obținută de Steaua în Ștefan cel Mare. CSM București termină în frunte turul Ligii Naționale de handbal masculin

Steaua a câștigat cu 27-26 pe terenul rivalei Dinamo, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii Naționale de handbal masculin. În urma acestei victorii, echipa lui Viorel Mazilu s-a apropiat de grupul fruntaș.

Indiferent de terenul, suprafața, sportul, conjunctura în care se înfruntă, un duel Dinamo – Steaua sau invers are farmec, adrenalină, suspans. Cele două mari rivale din istoria sportului românesc și-au dat întâlnire, luni seara, în Sala „Dinamo”, la handbal. Gruparea din Ștefan cel Mare pornea ca favorită, având de partea ei un clasament mai bun, terenul propriu, dar și suporterii din peluza PCH, care s-au mobilizat pentru jocul cu Steaua, chiar dacă duelul nu a fost la de această dată la fotbal. Fanii au venit însă pregătiți cu tot arsenalul pentru un derby cu marea rivală, cu confetti, role, petarde și fumigene, motiv pentru care meciul a și început cu câteva minute mai târziu.

Jocul s-a deschis cu un show în tribune și a continuat cu o partidă plină de dramatism în teren, care a ținut cei peste 1.000 de spectatori cu sufletul la gură până în ultima secundă. Dinamo a fost în avantaj aproapte tot timpul în prima repriză, însă nu a reușit să convingă, arătând câteva slăbiciuni: fluctuații în joc, o apărare care nu a funcționat așa cum și-a imaginat-o antrenorul Ion Mocanu, dar și o poartă care nu a ținut, Irimuș având doar câteva sclipiri. Gazdele au avut ca diferență maximă trei goluri (10-7, min. 16), însă la pauză au intrat cu un avantaj minim, 14-13.

Steaua a simțit că Dinamo nu se află în cea mai bună formă și a forțat în repriza secundă. Odată cu intrarea lui Laufceac în poartă, echipa a câștigat în siguranță, Pârâianu a închis culoarele pe zonă centrală și a fost foarte greu de ținut în atac. Vedetele echipei au fost cei doi jucători aduși din zona Panamericană, cubanezul Corzo și chilianul Salinas, doi handbaliști cu o imaginație bogată, care au hărțuit în permanență apărarea lui Dinamo. Extrem de motivată la revenirea de la cabine, Steaua a preluat inițiativa, iar în minutul 40 s-a desprins la 19-16. Jocul a devenit tot mai tensionat, Ion Mocanu a schimbat în permanență în ambele faze de joc, a decis să pună om la om inclusiv pe Salinas, dar sânge rece au avut tot steliștii. Cu patru minute înainte de final, tabela arăta un nererosimil 23-27, scor care a redus la tăcere și superba galerie a gazdelor.

Meciul n-a fost însă jucat. Dinamo s-a trezit parcă din pumni și a sunat adunarea, reușind să asigure un final dramatic, așa cum îi stă bine unui mare derby. Viorel Mazilu era gata-gata să-și tragă înapoi propria echipă, după ce a cerut time-out într-un moment în care Rudovic marca pentru 28-24 în minutul 58. Golul nu s-a contabilizat, iar gazdele au început să spere. Miraculos, Dinamo a ajuns la 26-27 în minutul 59, apoi Irimuș a parat un șapte metri cu 35 de secunde înainte de final, iar șansa unui egal s-a ivit într-un mod neașteptat. Gazdele au fost precipitate în ultimele secvențe, Steaua a stat bine în apărare, iar cele trei puncte au plecat în Ghencea. Sub uluiala PCH, steliștii au încins hora chiar în „casa” marii rivale.

„Când ești la Steaua, cel mai frumos moment este atunci când reușești să câștigi pe terenul lui Dinamo. Este un sentiment unic”, a declarat Viorel Mazilu, care a dedicat victoria suporterilor steliști. Antrenorul echipei din Ghencea, extrem de energic pe banca tehnică, și-a asumat greșeala la time-out-ul din minutul 58: „Dacă n-am fi câștigat, ar fi fost total vina mea. Am luat time-out pentru a mai prelungi atacul, nu știam că Rudovic va înscrie în acel moment. Acum suntem fericitți că am câștigat, ne apropiem și noi de echipele din țată cu această victorie”.

Dacă în tabăra Stelei a fost fericire, în schimb, la Dinamo a fost mare tristețe. „Aș fi preferat să pierd la 10 goluri cu Suceava, dar să bat Steaua. Nu știu dacă jucătorii știu ce este un derby Dinamo – Steaua. Mulți jucători fac doar act de prezență, sunt indolenți, știu doar când e ziua de salariu”, a declarat antrenorul Ion Mocanu. În urma acestui rezultat, Dinamo a ratat ocazia de a urca pe locul 1, fie și provizoriu, pentru două ore.

Nu numai că nu a ajuns din urmă CSM București, dar Dinamo a și fost distanțată la șase puncte de echipa Primăriei Capitalei. Trupa lui Bozo Rudic a obținut un succes incredibil în fața Politehnicii Timișoara, cu 31-30. Bănățenii au condus tot meciul, dar au pierdut în ultimele 5 secunde. Cu acest rezultat, CSM București s-a desprins la patru puncte de Dunărea Călărași și, matematic, termină turul Ligii Naționale pe primul loc.

1. CSM București 11 8 1 2 322-303 25
2. Dunărea Călărași 11 7 0 4 286-269 21
3. Minaur Baia Mare 11 7 0 4 281-264 21
4. HC Odorhei 11 6 3 2 293-280 21
5. HCM Constanța 11 6 2 3 311-285 20
6. Dinamo București 11 6 1 4 282-263 19
7. Steaua București 11 5 1 5 307-305 16
8. Știința Bacău 11 4 3 4 280-281 15
9. Poli Timișoara 11 4 1 6 289-289 13
10. Potaissa Turda 11 4 1 6 304-327 13
11. HC Vaslui 12 3 3 6 304-329 12
12. CSU Suceava 11 2 2 7 247-269 8
13. Energia Tg. Jiu 11 1 0 10 273-315 3

Fotografii: Alexandru HOJDA

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 17 11. 2014, 21:27
Actualizat: 17 11. 2014, 21:49