Naționala feminină de handbal s-a impus sâmbătă, cu 23-21, pe terenul Slovaciei, în manșa tur a barajului de calificare la turneul final din Serbia, și are toate șansele să-și mărească recordul de prezențe la Mondiale.
România este singura țară din handbalul feminin care a participat la toate cele 20 de ediții ale Campionatelor Mondiale Naționala României își schimbă generațiile, dar a dat sâmbătă, în Slovacia, cu ocazia barajului de calificare pentru CM din Serbia, un semnal cât se poate de clar: rămâne un punct de reper de care se ține cont în elita handbalului feminin. Jocul nu mai are aceeași fluiditate din anii precedenți, contraatacurile se nasc parcă mai greu, forțările în atac sunt mai dese. Toate aceste „confuzii” sunt însă explicabile într-o oarecare măsură, Tadici a adus nu mai puțin de 12 jucătoare noi pentru „dubla” cu Slovacia, iar o echipă nu se face peste noapte.
În ciuda dificultăților pe care le întâmpină în alcătuirea unei alte trupe, România a arătat că dispune în continuare de potențial, suficient pentru a evita emoțiile unui meci de calificare în compania unei naționale din lumea a doua. Reprezentativa s-a impus cu 23-21 (12-11) în manșa tur de la Partizanske, la capătul unei partide pe care a avut la îndemână în toate cele 60 de minute. Adriana Țăcălie, Crina Pintea sau Eliza Buceschi au evoluat convingător în Slovacia și încep să prindă rădăcină în echipa gândită de Tadici. Forța actualei naționale vine însă din poartă. Paula Ungureanu a fost, ca în multe alte ocazii, îngerul păzitor al României și pare că va avea un rol determinant în obținerea unor viitoare performanțe.
Ca rezultat intermediar, tricolorele și-au asigurat în mare măsură calificarea la Mondialele din decembrie, fiind greu de crezut că Slovacia va putea să întoarcă soarta barajului în returul de sâmbătă, de la Oradea. Ar fi a 21-a prezență la turneul final, din tot atâtea posibile, România fiind singura țară din handbalul feminin care a participat până acum la toate edițiile.
Debutantelor le-au tremurat tricourile „La Partizanske s-a simțit faptul că am avut mai multe jucătoare care au debutat la națională, într-o acțiune oficială. Pur și simplu le-au tremurat tricourile, însă am încercat să le liniștesc și le-am transmis că au valoare, motiv pentru care au și fost convocate. Am avut la un moment dat 20-15, dar n-am gestionat foarte bine finalul. După cele 60 de minute puteam avea un rezultat mai bun, dar se putea să o pățim și mai rău. Suntem mai aproape de Mondiale, dar din păcate calificarea nu e decisă. Sperăm să jucăm mai exact la Oradea și să apară și descătușarea jucătoarelor noi”, a comentat Tadici. Paula Ungureanu a fost și în opinia selecționerului factorul decisiv al succesului României din Slovacia: „După Europene i-am spus Paulei că este o mare sportivă. Acum am felicitat-o și i-am transmis că este și un mare caracter”.
România: Ungureanu, Nichita – Țăcălie 7g, Brădeanu 4, Curea 4, Pintea 3, Dincă 2, Buceschi 1, Marin 1, Nechita 1, Agrigoroaie, Băbeanu, Chiper, Manda, Mihalschi, Varga
Paula Ungureanu a fost MVP-ul naționalei la Partizanske. Returul este sâmbătă, la Oradea Foto: Sebastian Tătaru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER