VIDEO | Dinamo a primit un impuls din partea fanilor înaintea marelui derby cu Steaua din finala Ligii Naționale. Un jucător important din istoria recentă a echipei a venit special din Ungaria pentru a-și încuraja colegii

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua și Dinamo se vor afla față în față, joi, de la ora 19:30, în prima întâlnire din finala Ligii Naționale de handbal masculin. Cele două echipe sunt adversare pentru titlu pentru prima dată în ultimii 20 de ani, iar interesul este major în rândul fanilor. Jucătorii lui Dinamo chiar au avut parte de o vizită neașteptată din partea fanilor, cu 24 de ore înaintea jocului.

La ultimul antrenament efectuat în „Dinamo” înaintea confruntării de la Chiajna, mai mulți suporteri ai echipei campioane au venit la sală pentru a-și exprima atașamentul de echipă și pentru a le explica ce înseamnă pentru ei un derby cu Steaua. „A fost o surpriză plăcută pentru noi faptul că au venit în jur de 100 de suporteri la sală. Au intrat în tribună cu 10-15 minute înainte de finalul antrenamentului și au încurajat echipa. La finalul ședinței de antrenament le-au explicat jucătorilor ce înseamnă un derby Dinamo – Steaua pentru ei și ce a însemnat acest meci dintotdeauna. Cred că toți jucătorii conștientizează importanța unei astfel de confruntări, au văzut ce înseamnă rivalitatea dintre Dinamo și Steaua, aceasta nu va muri niciodată”, ne-a declarat Ovidiu Semen, team-managerul echipei Dinamo.

Jucătorii lui Dinamo s-au trezit la sală și cu doi jucători importanți din istoria recentă a echipei, Jakov Vrankovic și Pierre Yves Ragot. „Vrankovic a venit special în Ungaria pentru a fi alături de băieți la această finală de campionat. La fel, a venit și Pierre Ragot să-i susțină pe băieți, astăzi vor fi alături de noi în tribune să-și încurajeze foștii colegi de echipă”, a mai spus Semen. Cei doi handbaliști au făcut parte din echipa lui Dinamo la titlurile din 2016 și 2017, având chiar un aport important.

Interesant este faptul că Dinamo nu a mai obținut trei titluri la rând în handbalul masculin din perioada 1963-1966. De asemenea, Steaua a cucerit ultimul trofeu în Liga Națională în urmă cu 10 ani, când era sponsorizată de Constantin Cazacu.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×