VIDEO. România ar fi jucat azi cu Franța pentru semifinale! La șase ani distanță de la acel duel fabulos de la Paris, câștigat în 80 de minute
Campionatul Mondial de handbal feminin continuă azi cu meciurile din sferturile de finală, din păcate fără echipa României care a pierdut dramatic luni în fața Poloniei (scor 29-31). Programul partidelor este următorul: Polonia – Franța (ora 18:30, Novi Sad), Brazilia – Ungaria (18:30, Belgrad), Germania – Danemarca (21:15, Novi Sad), Serbia – Norvegia (21:15).
Privim cu regrete partida Polonia – Franța. Tricolorele s-ar fi pregătit în aceste ore mental pentru un joc înflăcărat în fața Franței, dacă ar fi gestionat și ultimele 10 minute ale duelului din optimi cu Polonia. Tricolorele sunt însă deja acasă, poate unele chiar la antrenamente cu echipele de club. Ce ar însemnat un România – Franța? Poate un meci de mare luptă, cu două apărări gata să „moară de gât” cu adversarele. Franța a jucat 16 minute în inferioritate cu Japonia în optimi, dar a luptat până la sacrificiu pentru a fi în sferturi. România a pierdut în fața Poloniei pe momente de superioritate, pe lângă alte lucruri care au atârnat balanța în favoarea adversarei.
În orice caz, România – Franța ar fi putut marca un alt moment de istorie al handbalului, așa cum și-a câștigat un loc duelul din 2007. Acum șase ani, cele două națiuni au jucat tot în sferturile de finală. Locația? Paris! Desfășurare? Halucinantă! România a câștigat după 80 de minute (scor 34-31), la capătul a patru reprize de prelungiri, după ce a avut handicap de șase goluri la pauza mare. A fost, probabil, cel mai intens și spectaculos meci disputat de tricolore în istoria recentă. A fost un exemplu de tărie de caracter, de putere de luptă, de sacrificiu, de „Așa da!”. Numai când o privești pe Ramona Farcău cum executa aruncările de la șapte metri și ți se face pielea de gâină! Un capitol extrem de important și atunci, dar și acum, diferența în Serbia fiind faptul că fetele nu au mai reușit acele „goluri ușoare”, care să le fi propulsat către lupta pentru medalii. Totul este însă acum tardiv. În amintirea unui joc Franța – România, Prosport vă invită să urmăriți un rezumat de șapte minute al unui meci de vis. Așa cum ar fi putut fi și de la ora 18:30.