Viitorul sună bine pentru naționala feminină a României
Reprezentativa feminină se obișnuiește cu victoriile în fața Ungariei. După ce a bătut-o în turneul preolimpic din martie, la București, (scor 31-29), România s-a impus și la Cluj.
Tricolorele au continuat seria amicalelor de lux, pregătitoare pentru JO, în compania unei alte contracandidate la o medalie. „Rezultatul nu este important în acest moment”, a fost ideea de la care a plecat naționala României în acest joc, dar și-a dorit totuși un succes în fața Ungariei pentru a pleca cu un moral mai bun la Beijing. Debutul a fost totuși nefast, 0-4 (min. 3), motiv pentru Tadici să ceară imediat time-out.
Problemele s-au mai reglat, iar România a egalat în min. 12 (scor 6-6). Finalul primei părți a găsit cele două reprezentative la egalitate, scor 13-13, dar începutul actului secund ne-a oferit o echipă a României mult mai motivată. Tricolorele s-au desprins la 23-19 (min. 46), iar la final s-au impus cu 27-25.
Tricolorele, invitate de Emil Boc la primăria din cluj
Naționala feminină a avut un program mai special ieri dimineață, fiind invitată la sediul Primăriei din Cluj. În cadrul unei ceremonii, tricolorele au primit din partea edilului-șef, Emil Boc (foto, alături de Ramona Maier), câte un trandafir și o plachetă a primăriei. De asemenea, antrenorii Tadici și Muși au intrat și ei în posesia unei astfel de distincții. Totodată, Boc a urat României să se întoarcă cu medalia de aur de la Beijing și a promis că va fi prezent la finală dacă echipa va ajunge până acolo.
„Echipa este încă în perioada de acumulări. Suntem conștienți că la JO avem nevoie de multă putere”-Dumitru Muși, selecționer secund România
„Se putea și mai bine în acest meci, dar suntem în creștere, iar în meciurile oficiale vom arăta cu totul altfel” -Carmen Amariei inter România