Vin bogații Europei

După Barcelona și Bayern München (n.r. – Kiel), HCM Constanța
aduce și Real Madrid (n.r. – Ciudad Real) în România.

Constanța și-a aflat ieri, la Viena, adversarele din viitoarea
ediție a Ligii Campionilor. HCM Constanța a nimerit în grupa D,
aceeași din care face parte și cea mai bogată formație din lume,
Ciudad Real. Echipa spaniolă, deținătoare a trei titluri în ultimii
cinci ani ai competiției, dispune de o adevărată constelație de
vedete, Abalo, Sterbik, Kalmann, Dinart și J. Fernandez fiind doar
câteva dintre numele grele.

Țintesc
locul secund!

Paradoxal, deși a dat peste Ciudad Real, HCM a prins cea mai
accesibilă grupă. Celelalte adversare sunt Croația Zagreb
(Croația), Flensburg (Germania), HC St. Petersburg (Rusia) și HC
Bosna Sarajevo (Bosnia). Mai departe se califică primele patru
formații din grupă, cel puțin ultimele două grupări menționate
fiind adversare ce pot fi depășite de către HCM. Ambițiile
Constanței sunt însă mult mai mari. „Am nimerit într-o grupă
echilibrată. Ciudad Real nu mai are nevoie de nicio prezentare,
Flensburg se luptă an de an cu Kiel pentru titlu în Germania, iar
Zagrebul îl are pe Ivano Balici. Ne vom lupta chiar pentru locul
secund în grupă”, ne-a declarat Ali Nurhan, directorul general al
echipei HCM, prezent ieri la tragerea la sorți.

Ali Nurhan spune că HCM va reveni la Constanța. „Ne-am
simțit foarte bine la Buzău, toată lumea ne-a fost alături, dar
deplasările și cheltuielile în plus ne-au dat puțin peste cap.
Sperăm ca, până în septembrie, suprafața de joc a sălii din
Constanța să fie mărită. Avem promisiunea Elenei Frâncu pentru
acest lucru că se va rezolva, adică să mai tăiem două rânduri din
tribune pentru a obține acceptul EHF să jucăm pe teren
propriu”.

Publicat: 23 06. 2010, 09:09
Actualizat: 23 06. 2010, 09:11