Vin întăririle pentru Liga Florilor! Iașiul transferă jucătoare de cupe europene și cu prezențe la Jocurile Olimpice

Handbalul feminin ieșean a revenit după 23 de ani în elită, iar oficialii clubului CSM Iași 2020 nu vor ca echipa să fie doar o prezență pasageră în Liga Florilor.

Astfel, conducerea Iașiului a promis că va întări lotul cu jucătoare de valoare din țară și din străinătate, astfel încât formația pregătită de Daniel Gheorghe, Daniel Bura și Macrina Tomuleac să nu aibă emoții în privința rămânerii în Liga Florilor.

Transferuri de Liga Florilor la CSM Iași 2020

După aproape trei săptămâni de la promovarea în Liga Florilor, CSM Iași 2020 a anunțat primele achiziții pentru sezonul viitor.

Ieșenii au adus-o pe jucătoarea sârbă Jovana Milojevic, un pivot de 31 de ani, cu meciuri în Liga Campionilor, dar și pe extrema sud-coreeană Jo Harang, 32 de ani, locul 4 la Jocurile Olimpice de la Londra cu naționala asiatică și locul 8 la Olimpiada de la Tokyo.

Milojevic a jucat mai multe sezoane la formația poloneză Zaglebie Lublin, cu care a cucerit 3 titluri naţionale și a evoluat în cupele europene.

De asemenea, la formația ieșeană va juca și ucraineanca Tatyana Prykop, inter, 25 de ani, care vine de la HC Zalău, unde a jucat şase ani în Liga Florilor.

În plus, ieșenii au readus-o acasă pe Alexandra Orşivschi, de la CSM Deva. Extrema de 29 de ani va juca astfel din nou în orașul în care s-a format, la LPS Iași. După plecarea de la Iași, Orșivschi a mai jucat la Minaur Baia Mare, Dunărea Brăila, SCM Craiova și CSM Deva.

Primele plecări de la Iași

Clubul ieşean va face și alte achiziții în perioada următoare, dar până atunci a anunțat despărțirea de cinci jucătoare care au pus umărul la promovarea în Liga Florilor. Iulia Bîţă, Ioana Stanca, Ancuţa Moroianu, Mădălina Olariu şi Victoriia Timoşenkova nu vor mai juca la CSM Iași 2020, iar „conducerea clubului le mulţumeşte pentru aportul la reuşita promovării în primul eşalon al handbalului românesc”.

În schimb, din lotul care va fi înscris în Divizia de Tineret vor face parte, printre altele, Olexandra Jolobovich, Diana Dincă, Alexandra Pintilie, Bianca Drăghici, Andreea Dinu, Ana Maria Sandu, Karina Stoian. Echipa de tineret va fi pregătită de Roxana Juverdianu, jucătoare care a făcut parte din lotul care a promovat în Liga Florilor, aceasta fiind ajutată de soțul său Alexandru Juverdianu, fost jucător la Politehnica Iași, în Divizia A. Handbalistele ieşene vor relua pregătirile pe 8 iulie.

 

Publicat: 02 06. 2024, 16:21
Actualizat: 02 06. 2024, 16:22