Visul interzis al României a devenit posibil şi Bianca Bazaliu l-a rostit: răpunem Ungaria şi ținta finală e colosală!
Bianca Bazaliu a spus clar care este obiectivul României pentru meciul cu Ungaria: victoria, singurul rezultat optim.
România s-a impus în fața Suediei în cadrul etapei a 3-a din grupa principală de la Campionatul European de handbal, scor 25-23, iar pregătirile pentru meciul cu Ungaria, care se anunță a fi decisiv pentru soarta „tricolorelor” au început. Bianca Bazaliu, jucătoarea meciului de vineri seară, a spus care este obiectivul României, și anume calificarea în faza următoare a competiției.
Bianca Bazaliu vrea un nou succes cu Ungaria și să meargă alături de echipa României la Viena
Bianca Bazaliu a fost aleasă MVP-ul partidei cu Suedia, în urma unei prestații de excepție, reușind, printre altele, să marcheze de opt ori pentru naționala României. Bazaliu a spus că este încrezătoare în forțele echipei formate în prezent la națională și crede că grupul antrenat de Florentin Pera poate ajunge la Viena și să lupte pentru un loc în primele trei echipe de pe continent.
(n.r. Are naționala asta vreo limită?) Simt că putem ajunge foarte sus, avem un grup frumos și putem face orice împreună.
(n.r. Vă gândiți la Viena, locul 3?) Normal, totul este posibil, de ce nu, trebuie să luăm fiecare meci parte în parte și să dăm tot. Și nu cred că una dintre noi se va da la o parte, chiar dacă intervine oboseală, intervin dureri.
Ieri un meci foarte greu, azi la fel, urmează meciul cu Ungaria, dar sunt sigură că niciuna dintre noi nu se va da nici măcar o secundă la o parte.
Nu cred că am intrat de la început cu teamă și asta s-a văzut, eu am simțit astăzi un joc foarte calm, foarte organizat, foarte matur și cred că după Golden League nu ne dădea prea multă șansă și trebuie să fim realiști, dar noi azi am demonstrat că putem fi o echipă mare, care să se bată cu oricine.
O să facem totul pentru noi, să fim cât mai sus și cred că vom reuși”, a spus Bianca Bazaliu, la GSP.
Bianca Bazaliu dezvăluie secretul naționalei României: „Exact asta ne-am propus”
Bazaliu a spus că unitatea este secretul naționalei conduse de Florentin Pera, care a reușit la distanță de 20 de ore să facă două partide foarte bune, cu Franța, respectiv Suedia, forțe la nivel european și mondial.
O victorie frumoasă, pe care ne-am dorit-o de la început și asta s-a văzut. Sunt atât de mândră că nu am cedat nici măcar o secundă. Vreau să le felicit pe fete și să le mulțumesc că acest grup minunat poate face orice. Dacă suntem împreună putem face orice.
Asta a contat cel mai mult. Am condus tot meciul, am văzut că ne-au egalat, dar nu am cedat nici măcar o secundă.
Prin unitate am reușit, exact asta ne-am propus, să fim una lângă cealaltă, și în teren și în afara lui, și asta ne ajută.
Sincer, nici nu m-am gândit (n.r. că va lua titlul de MVP), atâta timp cât îmi ajut echipa nici nu mă interesează acest lucru. Mă bucur că am jucat bine, tot ce îmi doresc este să îmi ajut echipa și să fim învingătoare la final.
Vreau să le mulțumesc colegelor pentru că datorită lor am luat titlul de cel mai bun jucător, mă simt onorată și fericită”, a mai spus Bazaliu, conform sursei precizate anterior.