Lucrurile au devenit aproape clare în grupa principală 1 de la Nantes, din cadrul Campionatului European de handbal feminin din Franța. Rusia s-a calificat matematic de pe locul 1 în semifinale, în timp ce țara gazdă este în pole-position, după ce Serbia a fost învinsă de Muntenegru cu scorul de 28-27.
Derby-ul din Balcani a fost foarte încins, cu răsturnări spectaculoase de situație. Muntenegru a plecat foarte bine, cu Majda Mehmedovic și Jovanka Radicevic aflate într-o formă foarte bună, astfel că după nici 10 minute s-a desprins la trei goluri. Serbia nu a cedat, fiind într-o situație ideală de a lupta pentru semifinale, iar pe mâna extremei Katarina Krpez (12 goluri pe parcursul jocului) a reușit să egaleze la 9-9 și să se desprindă apoi la 15-11.
În partea secundă, Serbia a simțit din plin șocul accidentării portarului Katarina Tomasevic, dar și oboseala tot mai accentuată după ce a jucat și ieri cu Rusia și a fost ajunsă din urmă de Muntenegru. Echipa condusă de Per Johansson și Adrian Vasile a revenit la conducere în minutul 51, 24-23, după un gol marca Jovanka Radicevic, și nu a mai cedat inițiativa până la final. Fără Lekic în cea mai bună formă, visul Serbiei s-a spulberat la Euro, pentru că nu mai are nicio șansă la calificarea în semifinale. În schimb, Muntenegru mai speră la un miracol. Să bată Danemarca în meciul de miercuri și tot atunci Serbia să câștige în fața Franței.
Clasamentul grupei principale înaintea ultimelor trei jocuri arată astfel: 1. Rusia – 8p, 2. Franța – 5p, 3. Muntenegru – 4p, 4. Suedia – 3p, 5. Serbia – 2p, 6. Danemarca – 2p.
Sursa foto https://fra2018.ehf-euro.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER