Vlad Caba va prelua conducerea unui for important din cadrul FRH! Viitorii antrenori ai echipelor naționale vor fi nevoiți să treacă printr-un concurs înainte de a fi numiți în funcții. Noutăți la Arbitri și la Observatori
Vlad Caba a fost propus pentru funcția de președinte al Comisiei Tehnico-Metodice din cadrul Federației Române de Handbal. Directorul tehnic al echipelor de la CSM București a fost validat de membrii Consiliului de Administrație.
Vlad Caba va lucra alături de alți trei personaje marcante provenite din mediul universitar, fără interese personale, este vorba despre Petru Ghervan, Alexandru Axinte și Paul Mihăilă. Toți patru au în spate o experiență vastă în domeniul handbalului, coloană vertebrală și cu siguranță nu vor accepta doar un rol decorativ.
Una din sarcinile Comisiei va fi să analizeze rapoartele înainte de a fi prezentate, astfel încât membrii, atunci când se adună, să nu mai fie puși în fața faptelor împlinite. De asemenea, noul for de conducere își dorește ca staff-urile echipelor naționale să prezinte un protocol, în sensul de a prezenta o participare la un Campionat European, Mondial, etc, ceea ce nu a existat până acum. Selecționerilor le va fi prezentat și un model, astfel încât analiza să nu sune doar a jurnal de bord. De genul „ne-am adunat, ne-am antrenat, au participat x sportivi”
Comisia Tehnico-Metodică va avea un rol foarte important și la numirea antrenorilor echipelor naționale, cel puțin la nivel de juniori și tineret. Viitorii antrenori care vor fi numiți ar trebui să treacă printr-un concurs de analiză! De asemenea, să respecte niște idei legate de modul de pregătire, de conceptul de joc.
Tot azi, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație s-a validat și noua Comiei de Arbitri. Vasile Pavel a fost confirmat pentru funcția de președinte. Gheorghe Bejinariu va fi vicepreședinte, Horațiu Belu – secretar general. Din Comisie vor mai face parte Nicolae Popa și … Jean Mateescu! Ultimul a fost în mandatele lui Cristian Gațu un membru marcant al arbitrajului românesc.
În schimb, Doru Manea nu mai este președintele Comisiei Centrale de Observatori, așa cum ProSport a prezentat subiectul încă de joi. Comitetul Director l-a propus pe Radu Chirvase, dar acesta nu a fost validat de Consiliul de Administrație. La voturi a fosr 12-4 împotrivă. În acest condiții, Cristina Vărzaru va fi „interimar” la acest departament, până la validarea unui nou președinte.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?