Voina: „Înfrângerea cu Viborg nu e o tragedie”

Antrenorul echipei de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea, Radu
Voina, a declarat, luni, că înfrângerea la șapte goluri diferență
în meciul tur din finala Ligii Campionilor, pe terenul formației
daneze Viborg, nu reprezintă o tragedie.

„Moralul fetelor este unul normal înaintea celei de-a doua
reprize din finala Champions League. Multă lume văd că spune că a
fost tragedia lumii înfrângerea de la Viborg. Tragedie este aceea
de la Constanța, unde a murit acel om de 44 de ani. Aici este vorba
de un sport, azi câștigăm, mâine putem să pierdem”
, a spus
tehnicianul.

Formația Oltchim a efectuat, luni, primul antrenament de la
revenirea în România, în sala „Ioan Kunst Ghermănescu”, din
București, unde se va disputa partida retur din finala Ligii
Campionilor.

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a
fost învinsă, sâmbătă, la Herning, de formația daneză Viborg HK,
scor 28-21 (14-11), în manșa tur a finalei Ligii Campionilor.

Meciul retur va avea
loc, cu trofeul pe masă, la București, sâmbătă, de la ora 20.45, în
direct pe Pro TV.

Publicat: 10 05. 2010, 13:43
Actualizat: 10 05. 2010, 13:45