Voina rămâne

Radu Voina este principala opțiune pentru banca tehnică la
Oltchim și în sezonul următor.

Antrenorul campioanei României își va încheia contractul pe 30
iunie, însă oficialii vâlceni par deciși să-i propună prelungirea
angajamentului pe încă un sezon. Managerul general al SC Oltchim,
Constantin Roibu, a precizat încă de luni, când și-a serbat ziua de
naștere cu echipa, că nu intenționează să facă modificări la
nivelul conducerii tehnice în această vară. Mai mult, președintele
grupării Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat pentru ProSport că
propunerea lui pentru a antrena echipa în 2010-2011 este tot
actualul tehnician: „Optez pentru Radu Voina și 90% cred că va
rămâne la Vâlcea. Vom discuta situația antrenorului astăzi, într-o
ședință, în cadrul căreia voi opta pentru continuitate”.

Kochetova? „Poate din
2011”

Oltchim nu a perfectat până în prezent niciun transfer pentru
sezonul următor, deși a negociat cu câteva jucătoare importante.
Anna Kochetova de la Dinamo Volgograd este ultima care a spus pas
Oltchimului. „Ne-a sunat și ne-a spus că nu poate veni acum. Mai
are un an de contract la Volgograd, și cum Dinamo a luat titlul în
Rusia, politica s-a schimbat și nu i-a mai dat drumul. Ne-a
transmis că putem relua discuțiile în 2011”, a susținut
președintele Ioan Gavrilescu.

15
luni a fost Radu Voina antrenor la Oltchim. Ardeleanul se mândrește
cu faptul că și-a îndeplinit obiectivele și nu a fost demis

Publicat: 20 05. 2010, 09:10
Actualizat: 20 05. 2010, 09:12