Vrem o minune! Oltchim – Viborg, LIVE pe ProTV

Finala-retur Oltchim – Viborg e prefațată de vești excelente
pentru campioana României. Cristinei Neagu, jucătoare de la care o
națiune întreagă așteaptă minuni, i s-a certificat valoarea la
nivel mondial. Federația Internațională i-a acordat premiul „The
best Rookie of the Year”, cel mai bun tânăr jucător al anului în
2009.

Cristina Neagu (21 de ani) este prima handbalistă care a primit
acest titlu. „Cristina avea doar 18 ani când a început să joace în
prima ligă din România, iar de atunci a disputat și 72 de meciuri
pentru echipa reprezentativă, marcând 266 de goluri. (…) În 2005
a câștigat medalia de argint la CE de junioare, fiind desemnată cea
mai bună jucătoare a turneului, iar în 2006 a obținut medalia de
bronz la CM de tineret, primind din nou titlul de cea mai bună
handbalistă. După încă un an, a luat bronzul cu România la CE de
tineret și a fost aleasă cel mai bun inter stânga. Cu naționala de
senioare a obținut locul patru la CM din Franța, locul șapte la JO,
locul cinci la CE din 2008 și locul opt la CM din 2009”, se arată
în comunicatul IHF.

Târcă:
„Cristina are tot ce-i trebuie!”

„Nu știam că am primit acest premiu, este ceva special pentru
mine, mai ales la vârsta mea. Mă bucură mult, sunt fericită și, cum
spunem noi, românii, la mai mare! Premiile nu sunt atât de
importante pentru mine, dar acesta mă onorează! Ar fi extraordinar
dacă am avea cel mai frumos premiu la finalul săptămânii, după
meciul retur cu Viborg, din finala Ligii Campionilor”, a declarat
Neagu.

„Cristina este un copil care m-a impresionat de când am văzut‑o
la junioare. Poate că este puțin mai introvertită, dar pentru mine
a fost o plăcere să lucrez cu ea. Iar antrenamentele fără ea nu mai
aveau același farmec”, a susținut și Mariana Târcă, antrenoarea
care a promovat-o la senioare, la Rulmentul. Fosta mare glorie a
handbalului românesc este convinsă că Neagu se va impune și la
nivel mondial: „O va face cât de curând. Are tot ce-i trebuie,
poate doar puțină maturitate și experiență îi mai lipsesc”

Publicat: 14 05. 2010, 13:50
Actualizat: 14 05. 2010, 13:57