Xavi Pascual a dat cărțile pe față înaintea super meciului pe care îl are împotriva lui Dinamo! Prima apariție în presa din România după plecarea în Ungaria: „Fanii lui Dinamo sunt prietenii mei! Eu sunt dinamovist!” Ce îi așteaptă pe „dulăi” la Veszprem: „E foarte important pentru ei”. EXCLUSIV
Liga Campionilor la handbal masculin programează joi și super duelul dintre Veszprem și Dinamo! Partida din Ungaria este una specială pentru Xavi Pascual, care va da peste echipa pe care a dus-o până în Final Four-ul European League și alături de care a câștigat trofee pe bandă rulantă.
Tehnicianul maghiarilor dă de înțeles că misiunea echipei sale nu va fi una ușoară, chiar dacă Veszprem trece printr-o perioadă foarte bună. Campioana Ungariei a reușit să câștige Campionatul Mondial al Cluburilor în urma succeselor pe „muchie de cuțit” cu Barcelona și Magdeburg. Ambele victorii au venit în prelungiri, iar trofeul a fost obținut la un singur gol diferență în fața nemților: 34-33.
Xavi Pascual, gata să o înfrunte pe Dinamo: „E un meci foarte complicat! Eu sunt dinamovist!”
Xavi Pascual nu poate uita perioada petrecută la Dinamo, alături de care a mers la Hamburg, pentru a se lupta cu echipe puternice din Bundesliga în Final Four-ul din European League. Atunci, Dinamo a încheiat pe locul 4, competiția fiind câștigată de Flensburg.
Catalanul a recunoscut pentru ProSport că a rămas cu Dinamo în suflet, alături de care a reușit să treacă de faza grupelor din Liga Campionilor, în urmă cu două sezoane. Atunci, „dulăii” au fost eliminați de cei de la Kiel, după un sezon care a arătat că Dinamo este o forță pe plan european.
De această dată, Xavi Pascual va fi adversarul campioanei României, care îl va avea în lot și pe Alex Pascual, fiul tehnicianului care a scris istorie pe banca Barcelonei. În schimb, dinamoviștii vor da și peste Luka Cindric, luat de Xavi Pascual în proiectul ambițios al lui Veszprem, care ar trebui să ducă în Final Four-ul de anul viitor, de la Koln.
„Eu cred că meciul cu Dinamo este foarte important și foarte complicat pentru mine. Eu sunt dinamovist. Au fost trei ani spectaculoși la Dinamo, iar acești ani sunt în inima mea. Asta este sigur! Pentru mine, fanii lui Dinamo sunt speciali și va fi o întâlnire specială cu ei. Am o conexiune foarte bună cu ei. Sunt prietenii mei! Forța lui Dinamo este reprezentată și de fani, pentru că ei sunt cu echipa mereu”, a spus Xavi Pascual, pentru ProSport.
Dinamo, absență importantă pentru meciul cu Veszprem: „Cupara e foarte important pentru ei!”
Așa cum era de așteptat, Xavi Pascual este la curent cu tot ceea ce se întâmplă la Dinamo, favorită certă să obțină un nou titlu pe plan intern.
Spre deosebire de Veszprem, care a pierdut surprinzător pe terenul lui Sporting, Dinamo a câștigat toate cele trei partide. Inclusiv în Polonia, acolo unde a trecut spectaculos de Wisla Plock.
Totuși, Dinamo, care va pleca miercuri spre Ungaria, nu se va putea baza împotriva lui Veszprem pe vedeta Vladimir Cupara. Sârbul „s-a rupt” în partida cu Eurofarm și tocmai a aflat că a scăpat de o accidentare gravă, urmând să revină pe teren în aproximativ zece zile. Asta înseamnă că ar urma să apere împotriva lui PSG, într-o altă deplasare complicată pentru „dulăi”.
Dinamo va avea o galerie numeroasă la Veszprem, suporterii însoțind echipa și în prima deplasare europeană a sezonului, cea din Polonia. O parte dintre fani vor pleca în ziua meciului din Liga Campionilor.
„David Davis face lucruri bune la Dinamo, dar are nevoie de timp pentru a se poate adapta. La fel și jucătorii noi! Nu au pierdut vreun meci, deci asta înseamnă că face treabă bună. Dinamo a jucat foarte bine în primele trei meciuri și de aceea are și șase puncte în clasament. Cupi (n.n. Vladimir Cupara) e foarte important pentru ei. Sper să poată juca repede și că nu e o accidentare gravă cea pe care a suferit-o”, a mai afirmat tehnicianul lui Veszprem înaintea meciului cu Dinamo.