ZBOR FRÂNT
Visul Oltchimului de a accede în finala Ligii Campionilor s-a spulberat prematur, încă din prima manșă a întâlnirii cu Viborg (Danemarca).
În timp real, 60 de minute înseamnă puțin. În sport, reprezintă însă enorm. Zeci și sute de decizii pe care trebuie să le iei în fracțiuni de secundă, inspirație și mobilizare, putere de a te scutura de oboseală. Toate sunt decisive atunci când se face diferența între două echipe considerate de același nivel.
Ieri, Oltchimului i-au lipsit mai toate ingredientele pentru a face un pas spre finala Ligii Campionilor. A avut doar câteva sclipiri, însă insuficiente pentru a răpune o echipă mondială de talia Viborgului. Apărarea a fost deseori depășită, însă problemele adevărate au fost în atac, unde axul central a fost ca și inexistent. Și cum cu o Narcisă nu se face primăvară – Lecușanu a fost singura care a avut un joc aproape de ceea ce se aștepta – mingea a ajuns cu greu în poarta celui mai bun portar din 2008, Katrine Haraldsen.
Antrenorul Radu Voina a încercat mai toate variantele, însă nimic nu a ieșit. Pidpalova a fost greoaie, Șimkute – lentă. Meiroșu a fost agitată, iar Luca – neinspirată. Mingea nu a circulat de pe o extremă pe alta, poticnindu-se pe traseu sau ajungând de multe ori în brațele danezelor, care au punctat simplu pe contraatac. De altfel, jocul Viborgului a fost extrem de simplu: apărare agresivă, bine așezată, cu jucătoare cu anticipație ieșită din comun, dintre acestea distingându-se Mikkelsen și Vărzaru.
Au rezultat contraatacuri rapide, care au făcut diferența în favoarea câștigătoarei Ligii Campionilor din 2007. Odată desprinsă, Viborg a fost greu de ajuns, gurile de foc Lunde, Skov și Jurack păstrând diferența pe tabelă. Returul va începe pentru Oltchim cu un handicap de șase goluri (28-34), dar soarta este pecetluită.
Cristina Vărzaru, înjurată
Românca de la Viborg a avut parte de o primire ostilă.
Cristina Vărzaru a intrat în colimatorul unei părți a galeriei vâlcene imediat cum a intrat în sală. Dacă celelalte jucătoare daneze au fost aplaudate, extrema dreaptă a fost huiduită îndelung de ultrașii din tribuna a doua. Pe loc, au fost inventate și sloganuri pe care spectatorii i le-au strigat Cristinei. Jucătoarea a părut că nu este afectată de scandări, chiar dacă zâmbetul i-a înghețat pe buze. Momentul cel mai virulent s-a consumat la prezentarea loturilor.
„Așa suntem noi, românii! Uităm de jucătoarele care au însemnat ceva pentru noi. Cristina a jucat șase ani la Vâlcea, iar acum este primită ca o trădătoare. Nu merita un astfel de tratament”, a spus un fan din tribune. La final, Cristina n-a făcut caz de reacția ultrașilor: „Nu m-au deranjat!”. În privința meciului, „Varzi” a spus: „Nu ne așteptam să câștigăm la diferența aceasta, chiar dacă am venit cu gândul de a nu pleca învinse. Am stat bine în apărare și am alergat pe contraatac. Aici s-a făcut diferența”.
"Nu ne-a mers nici apărarea, nici atacul. Calificarea nu este compromisă, este destul de greu să mai ajungem în finală, dar nu imposibil" – Luminița Huțupan, portar Oltchim
"Ne-au dat o lecție despre cum se joacă în semifinală de Ligă. A pierde acasă cu șase goluri e o raritate pentru Oltchim. Nu mai avem decât 15-20% șanse de calificare" – Cristian Gațu, președinte FRH
Secretomanie cu arbitri
Confruntat cu acuze grave în privința corectitudinii arbitrajelor, forul european a luat o măsură drastică la meciurile din fazele superioare ale Ligii Campionilor: „fluierașii“ să fie cunoscuți cu doar două ore înainte de joc.
Așa s-a întâmplat și la manșa tur de la Râmnicu Vâlcea. „Cu o zi înaintea jocului, am primit un fax de la EHF prin care ni s-a solicitat să punem la dispoziția observatorului Fritz Rudin o mașină cu șofer, în ziua meciului, la ora 13:00. Acesta urma să plece după arbitri. A fost singura noastră grijă în privința arbitrilor“, a declarat „vicele“ Petre Berbecaru.
Arbitrii au sosit de sâmbătă la Sibiu, au fost cazați direct de forul european, iar ieri au ajuns la meci cu o oră și jumătate înainte de joc. Numele lor: Nikolaos Korres și Sotiris Migas, doi greci care au mai arbitrat pe Oltchim în acest sezon de Liga Campionilor, în toamna trecută la Togliatti, în partida cu Lada, scor 33-34. „Poate este mai bun acest sistem. Pe noi nu ne deranjează pentru că am jucat toate meciurile pe teren“, a mai declarat Berbecaru.
Â