Avem echipă, avem valoare! Tribunele cântă, jucătoarele exultă! Generația de aur a handbalului feminin românesc mai dă o lovitură. Una dublă: calificare la Olimpiadă și o nouă corecție marii rivale.
Preambulul duelului româno-maghiar a fost uluitor. Japonia a învins Polonia cu 29-27, ușurând misiunea echipei tricolore. Ca și calificate la Beijing, fetele nu și-au pierdut însă motivația. Au intrat pe teren ca niște războinice adevărate, iar primele opt minute au făcut instrucție cu echipa Ungariei.
Blocada din apărare a fost aproape perfectă. Luminița Dinu a apărat fenomenal, iar contraatacurile au fost letale. Un meci cu o asemenea miză nu putea fi rezolvat atât de ușor, iar Ungaria a revenit treptat în joc.
S-a apropiat la un moment dat la două goluri până la pauză (10-8, min. 18), dar hățurile erau la noi.
În repriza secundă, tribunele au tresărit o singură dată, atunci când Ungaria a ajuns la o lungime, 21-20 (min. 40), însă România și-a păstrat sângele rece, a jucat în stil de mare echipă și a rămas la timonă.
La final, echipa lui Tadici și Muși s-a impus cu 31-29, în primul rând datorită unității de grup. Ungaria a trăit prin două jucătoare, Gorbicz și Toth, în timp ce România a propus un „șapte“ irezistibil!
Gheorghe Tadici, antrenorul României: Ne calificăm de pe locul 1. Îmi pare rău pentru prietenul meu, Vlad Hagiu, că nu mergem împreună la JO
Ramona Maier, extremă stânga: Ambiția și dăruirea au făcut diferența. Putem reedita meciul cu Ungaria și la JO, dar pentru medalii
3 calificări la JO a obținut naționala feminină de handbal, în 1976 (locul 4), 2000 (7) și acum
Steluța Luca primește felicitările spectatorilor pentru victorie
Antrenorul Tadici a obținut un nou succes cu naționala
Tolnai, Nechita și Stanca (de la stânga) mulțumesc publicului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER