Zi neagră pentru handbalul românesc! Fostul selecționer Bogdan Macovei ne-a părăsit la 67 de ani. Cum a început să devină „planeta o imensă minge de handbal” cu ajutorul regretatului antrenor

Handbalul românesc este în doliu, după ce Bogdan Macovei (67 ani), fost selecționer al naționalei feminine în 1990-1992 și 1999-2000, ne-a părăsit azi. Considerat unul dintre cei mai buni antrenori și teoreticieni din handbalul românesc în ultimii 35-40 de ani, antrenorul a participat cu România la două Campionate Mondiale (1990 și 1999) și o ediție a Jocurilor Olimpice (2000).

Bogdan Macovei ne-a oferit un Mondial memorabil în 1999

Bogdan Macovei a avut ca performanță de vârf cu naționala României un loc 4 la Mondialul din 1999, un turneu final memorabil, în care tricolorele au fost la câteva secvențe de finala mare, fiind eliminată de Franța în semifinale, cu 18-17. Reputatul antrenor a condus și naționala Macedoniei la Mondialul din 1997, iar după ce s-a retras din activitate, a lucrat în cadrul Federației Române de Handbal, fiind practic omul de legătură cu EHF pentru mulți ani, forul cu care a colaborat, de asemenea în trecut.

La nivel de cluburi, Bogdan Macovei a lucrat, printre altele, cu Oltchim și Kometal Skopje, cu aceasta grupare din urmă ajungând până în sferturile de finală. La campioana Macedoniei de Nord, antrenorul român a colaborat cu Narcisa Lecușanu în perioada 1996-1998. De altfel, Bogdan Macovei i-a oferit actualului membru din Comitetul Executiv IHF șansa de a juca la primul club din străinătate.

Pentru a ilustra mai bine personalitatea lui Bogdan Macovei am extras un fragment chiar din cartea Narcisei Lecușanu – „Povestea vieții mele”, lansată de curând:

Narcisa Lecușanu: „Bogdan Macovei a fost unul dintre antrenorii care m-au ajutat mult să progresez”

„Și iată-mă ajunsă la Kometal Skopje, unde era antrenor un român, profesorul Bogdan Macovei, care mă cunoştea foarte bine, el fiind mulți ani antrenor federal şi coordonator al loturilor feminine de handbal, în cadrul FRH… Bogdan Macovei a fost unul dintre antrenorii care m-au ajutat mult să progresez. Cu el am făcut aproape zilnic antrenamente de pregătire fizică, dar şi de individualizare, cu multe aruncări la poartă. Toată atenția era spre Champions League – pentru această supremă competiție era construită echipa…

Revenind la ambiția şi la efortul meu de a învăța limba țării în care jucam (maitârziu, eforturile astea şi-au dovedit roadele în forurile internaționale în care am fost cooptată), îmi amintesc cu drag că, la puțin timp după ce am sosit la echipă, a trebuit să vin pentru o convocare la națională. Bogdan Macovei venea şi el laBucureşti. Se ştia că avea o uşurință reală în deprinderea rapidă a limbilor străine, aşa că i-am spus cât m-aş bucura dacă am călători împreună. Toată viața am simțit că e bine, pe secvențe de drum, să te alături unor oameni de la care ai ce învăța. Aşa că, în trenul de noapte care ne ducea de la Skopje la Bucureşti, i-am spus că vreau să stăm de vorbă, dar atât cât voi fi în stare, în macedoneană. Unii dintre dumneavoastră veți crede că nu era necesar să învăț limba, pentru că şi eu şi antrenorul suntem români.Trebuie să vă spun însă că, la antrenamente, Bogdan vorbea numai în macedoneană. Eram obligată să memorez termenii din handbal cât mai repede. Asta îmi doream. Și acum îmi sună în minte „Kolena gore!” (“Genunchii sus!”). A procedat bine, pentru că aşa m-a ambiționat şi pe mine să învăț…

Mă întorc la călătoria cu Bogdan Macovei. Mi-am deschis agenda şi mi-am notat termeni de handbal, am deschis şi cele două dicționare, român–macedonean şi macedonean-român, pe care Bogdan le luase cu el. A fost de părere că ar trebui să încep cu corespondențele dintre literele chirilice şi cele latine – cum se citesc, cum se pronunță…

Acolo, la Skopje, cu atâția oameni minunați înjurul meu, cu coechipierele cu care m-am înțeles foarte bine, cu Bogdan Macovei, un antrenor profesionist şi un om pe care şi azi îl am în sufletul meu, dorul de acasă din primele zile s-a mai diminuat şi am învățat că e în puterea mea să nu mă plâng şi să fac tot ce depinde de mine pentru oviață frumoasă oriunde soarta şi parcursul meu în lumea handbalului mă vor duce. Planeta începea să devină o imensă minge de handbal”.

„Doamne! Dumnezeu să-l ierte! Pentru totdeauna în sufletul meu, antrenorul care m-a promovat la echipa națională de senioare și căruia îi datorez enorm”, Cristina Vărzaru, secretar general FR de Handbal