Între parcursul din 2016 și cel de azi sunt foarte multe similitudini, cea mai importantă fiind reeditarea partidei cu Vardar Skopje. Sigur, acel meci nu se poate repeta, dar reprezintă o sursă bună de inspirație și pentru jocul din acest an. CSM București are un avantaj pe plan psihologic, întrucât din punct de vedere al jocului, Vardar a arătat mai bine pe parcursul sezonului.
„Anul trecut am fost foarte degajate și fără presiune, toată lumea ne-a luat ca outsider, toată lumea își dorea să pice cu noi, dar le-am încurcat panurile. Anul acesta este puțină presiune pe noi, suntem câștigătoarele Ligii Campionilor, dar încercăm să ne degajăm puțin. Nu vreau să dau un pronostic, dar am mare încredere în colegele mele, fiecare își dorește să mai câștige încă o dată cupa. Cu siguranță Vardar își va dori o revanșă, dar mizez pe motivația și ambiția fetelor. Vorbim foarte mult între noi cum putem rezolva situațiile legate de tehnică și tactică”, au fost declarații oferite de Oana Manea înaintea acestei partide.
CSM București și Vardar nu s-au întâlnit în acest sezon, dar handbalistele celor două formații s-au aflat față în față de foarte multe ori la competițiile de anvergură, astfel că se cunosc foarte bune. În mod normal, cele două adversare nu au cum să se surprindă, ci doar vor căuta să se anihileze una pe alta. Chiar pivotul campioanei României a confirmat faptul că echipa știe absolut tot despre Vardar, despre cum se mișcă fiecare jucătoare din tabăra adversă: „Chiar am bătut palma cu antrenorul, fiecare are o mapă cu tot ce are de făcut și ce fac și ele, le-am vizionat foarte mult. Cred că fiecare dacă știe ce are de făcut, este imposibil să nu iasă un meci bun”.
La o partidă cu asemenea miză, șansa de a juca finala Ligii Campionilor, fără îndoială că apărarea va juca un rol determinant. „Pe asta am pus și foarte mare bază, pe apărare, pe fiecare pas al jucătoarelor din față. Ne bazăm pe o apărare agresivă. Și Vardar are un joc foarte agresiv, dar în același timp și destul de invidual. Ne-am gândit foarte mult la Penezic și Lacrabere, dar toate jucătoarele lor sunt periculoase, acum depinde numai de noi”, a comentat căpitanul echipei CSM București.
Față de semifinala din anul trecut, fiecare echipă are câteva jucătoare noi. CSMB are în primul „7” cel puțin 2 noutăți, Majda Mehmedovic și Camille Ayglon, la fel și Vardar Skopje, pe Alexandra Lacrabere și Camilla Herrem.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER