Iulian Pîtea (15 ani), liderul noii generații de săritori cu schiurile din România, are un curaj ieșit din comun încă de mic copil, când sărea de pe casă cu umbrela deasupra capului
România a obținut ieri un rezultat istoric pentru sărituri, un loc 5 în concursul pe echipe Pîtea și-a bătut recordul pe trambulina de la Râșnov, după ce a sărit 96 de metri în prima manșă Edi Török s-a simțit ca în Turneul celor Patru Trambuline
Final de concurs pentru România la FOTE în concursurile de sărituri cu schiurile. „Cvartetul” format din Iulian Pîtea, Valentin Tatu, Eduard Torok și Buzescu Purice a terminat pe locul 5 concursul pe echipe, iar toată lumea pare fericită. Primii cinci ani de investiții masive în această disciplină nu au fost în zadar, iar viitorul pare mai mult decât promițător. Zeci de copii, prieteni sau simpli spectatori transformă zona de aterizare a trambulinei K35 într-un loc de pelerinaj. Majoritatea îi caută din priviri pe băieții vopsiți cu steagul tricolor pe obraji pentru poze și autografe. Două persoane, mai spre 50 de ani, cu steagul înfășurat în jurul gâtului, stau retrase și își așteaptă rândul să-l felicite pe Iulian. Sunt părinții sportivului numărului unu din trupa formată de Florin Spulber și afișează o stare de mulțumire sufletească. Băiatul lor tocmai reușise să obțină cea mai bună performanță, inclusiv personală pe trambulina mare – un zbor de 96 de metri.
„Ne era teamă când sărea cu alpinele” „Iulian ne-a povestit că v-a cerut să vorbiți cu domnul Gerea (n.r. antrenorul Gheorghe Gerea) pentru a-l scuza că le-a stricat trambulina în urmă cu câțiva ani…”, deschidem discuția cu familia Pîtea. „Da, pentru că sărea cu schiurile de alpine. Și nouă ne era teamă și am decis să vorbim cu antrenorul să-l primească și pe el la antrenamente”, ne spune Marcela Pîtea, fostă atletă în anii tinereții.
„Îi plăcea să sară de mic. De multe ori îmi spunea că a visat că zboară. Când ne-am făcut acoperișul de la casă, el sărea de sus cu umbrela deasupra capului”, continuă să povestească mama sportivului. (n.r. – între timp Iulian Pîtea se alătură și el discuției). „După mine, și acum aș sări cu umbrela”, glumește sportivul, care a ajuns să urce pe trambuline după ce a practicat vreo doi ani biatlon.”Am avut mari discuții până să treacă la sărituri. De la biatlon nu voiau să-l lase să plece, mizau pe el la Naționale. A trebuit să facă în paralel cele două sporturi, până când s-a terminat sezonul de biatlon”, ne dezvăluie Nicolae Pîtea, fost luptător de performanță. Acum, părinții nu mai au niciun regret că l-au susținut pe Iulian să facă sărituri. „Mereu am trăit cu teama să nu pățească ceva după ce se desprinde de sus. Și acum, numai eu știu ce e în sufletul meu, dar știu că iubește săriturile, e pasiunea lui, iar noi îl susținem să ajungă cât mai sus. Depinde doar de el să ajungă un mare campion”, concluzionează Marcela Pîtea.
„Suntem o familie și așa vom rămâne” Nu numai Iulia Pîtea s-a întrecut ieri pe sine, ci și ceilalți trei săritori au avut evoluții apreciate de staf și oficiali. „Fără să exagerez, atmosfera a fost ca la Turneul celor Patru Trambuline, știu cum este și în Austria pentru că am fost în tribune. Când am văzut cum l-a susținut publicul pe Iulian și eu m-am simțit foarte bine”, a declarat la final Eduard Török, românul care a încheiat competiția pentru echipă. Reprezentativa țării noastre a obținut la finalul concursului locul 5, nu întâmplător, devansând țări cu tradiție în domeniu, precum Finlanda, Rusia, Polonia sau Cehia. „Suntem o familie de mulți ani și așa vom rămâne și în continuare”, a oferit Valentin Tatu unul din motivele acestei performanțe, a treia ca valoare a României de la FOTE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER