Calitatea de ministru al sportului pentru Eduard Novak este de câteva zile istorie. În noul guvern condus de Marcel Ciolacu, Ministerul Sportului se va transforma în Agenție care va fi condusă de un președinte.
Chiar dacă Novak nu mai este ministru, reprezentanții Federației Române de Hochei pe Gheață spun că nu vor uita niciodată cât rău le-a făcut Novak din această postură de demnitar. Vor continua să-l reclame și la viitoarele autorități pentru a-și demonstra dreptatea
„Acest individ a făcut mult rău hocheiului dar și sportului în general. Dorea să transforme federația în propria lui feudă și să-și impună acolo marionetele lui din Harghita și Covasna. Am trăit într-un permanent stress. Aproape că ajunsesem să ne mutăm cu totul la tribunal pentru a ne căuta dreptatea din cauza acestui ins, pe numele lui Carol Edurad Novak. Nu vom putea uita niciodată felul lui Novak de a conduce și implicarea lui brutală în bunul mers al unor federații. Ne-a hărțuit incontinuu. Dar lucrurile nu vor rămâne așa.
Până când nu va da socoteală pentru faptele sale, nu ne vom lăsa. Menținem plângerea penală pentru abuz în serviciu. Vom face scrisori către noul Prim-Ministru, către noul președinte al Agenției pentru Sport pentru a demonstra abuzurile incredibile făcute de acest Novak”, a declarat în exclusivitate pentru ProSport, Alexandru Hălăucă, președintele ales al FRHG
În timpul mandatului său Novak nu a recunoscut alegerea lui Alexandru Hălăucă în calitate de președinte. A sugerat convocarea unei noi Adunări Extraordinare de alegeri, lucru care s-a întâmplat. Așa se face că în clipa de față există două entități în hocheiul românesc.Ambele se luptă în justiție pentru a-și demonstra legalitatea.
„În primă fază, la noi alegerile au fost cât se poate de corecte. Apoi cu sprijinul indirect al lui Novak a apărut și a doua federație. Îi vom solicita noului președinte al Agenției pentru Sport să dizolve acea federație constituită abuziv”, a mai declarat Hălăucă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER