Holyfield a fost la un pas de marele vis
Evander Holyfield nu a reușit să devină cel mai în vârstă campion mondial al greilor din istoria pugilatului. În Elveția, la Zurich, americanul în vârstă de 46 de ani a pierdut la puncte în fața rusului Valuev, acesta din urmă reușind să pastreze centura cu diamante pe care și-o pusese în joc.
Decizia arbitrilor (2-0) a înfuriat publicul, care l-a susținut frenetic pe sportivul de peste Ocean, omul impresariat de Don King părând a fi luptat mai bine și mai eficient. Specialiștii spun că Valuev a știut să domine finalurile de repriză, acolo făcându-se diferența între cei doi. "Eu cred că decizia arbitrilor nu este cea reală, dar eu sunt mulțumit de felul în care m-am bătut azi", a declarat Holyfield.
De remarcat că "Monstrul din Sankt-Petersburg" este campion mondial în versiunea WBA, celalte trei versiuni importante (WBO, IBF și WB) îi recunosc deținători ai centurilor pe frații Kliciko.