Horia Tecău și Andrei Pavel au cerut timp de gândire! George Cosac oferte tentante pentru cei doi să accepte să lucreze pentru FR de Tenis | EXCLUSIV
Horia Tecău și Andrei Pavel au purtat discuții cu președintele FR de Tenis, George Cosac. Scopul acestora: cooptarea celor doi în structuriile federației de profil.
Din momentul în care Horia Tecău a făcut a făcut anunțul că s-a decis să se retragă din lumea tenisului de mare performanță, conducerea FR de Tenis, prin intermediul vicepreședintelui George Cosac, a inițiat demersuri pentru a-l determina pe Horia să vină să lucreze în țară.
Miercuri după-amiază a avut loc la sediul FRT o nouă întâlnire pe această temă.
Horia Tecău și Andrei Pavel au cerut timp de gândire! George Cosac oferte tentante pentru cei doi să accepte să lucreze pentru FR de Tenis | EXCLUSIV
„Ne-am întâlnit din nou cu Horia Tecău și am discutat mai multe aspecte. El încă își dorește să se mai odihnească un pic. Un răspuns din partea lui, fără a pune vreo presiune în acest sens, sunt convins că vom obține după meciul cu Spania, unde vrea să joace. Ar fi ultimul meci pentru el în echipa de Cupă Davis a României.
Așa cum am mai spus, noi îi vom oferi lui Horia orice post va dori el. De la căpitan nejucător al echipei de Cupă Davis, antrenor federal sau susținerea totală pentru a candida la funcția de președinte. Este un om extrem de valoros, pe care trebuie să-l avem lângă noi”, a precizat Cosac pentru Prosport.
Andrei Pavel, un alt nume uriaș, întrat în vizorul federatiei
Interesul federalilor de a strânge marile valori ale tenisului românesc în jurul federatiei este unul foarte mare. Tot miercuri, Cosac a avut o discuție și cu Andrei Pavel.
„Cneazul” ar urma să se ocupe de juniori și tineret. Cei care reprezintă viitorul acestui sport în Romania. ” Am discutat cu Andrei și nu doar că va avea mâna liberă în acest sens, dar va primi și toată susținerea noastră”, a adăugat Cosac.
În 18 noiembrie, Horia Tecău afirma, într-o postare pe Facebook, că sportul a fost viaţa lui şi l-a învăţat să viseze, dar este momentul să se bucure de viaţă „într-un mod diferit”. La 28 noiembrie, Tecău a spus că s-a retras din circuit, dar va continua să joace în Cupa Davis.
În cariera sa, Horia Tecău, fost numărul 2 mondial la dublu, a câştigat 38 de trofee, dintre care trei de grand slam, Wimbledon, în 2015, US Open, în 2017, ambele în echipă cu olandezul Jean-Julien Rojer, şi Australian Open la dublu-mixt, în 2012, împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands. Tot cu Rojer, el a cucerit trofeul la Turneul Campionilor, în 2015, iar cu Florin Mergea a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.
Din tenis, Horia Tecău a câştigat premii brute de peste 5,8 milioane de dolari.
Așteaptă bugetul de la Ministerului Sportului
O mare parte dintre aceste proiecte sunt strâns legate de bugetul pe care tenisul românesc îl va primi în 2022 din partea Ministerului Sportului.
„Eu sper să primim un buget adecvat. Vream să dezvoltăm multe lucruri bune pentru tenis dar fără un buget bine definit, nu vom putea face asta”, a încheiat Cosac.