Ian Thorpe, internat pentru dezalcoolizare
Înotătorul australian Ian Thorpe, în vârstă de 31 de ani, a fost internat într-un spital din Sydney, pentru a fi supus unui tratament de dezalcoolizare și a scăpa de depresie, probleme cu care se confruntă de mai mult timp, informează cotidianul Herald Sun.
Potrivit familiei lui Thorpe, sportivul a fost internat miercuri seară, după ce în această săptămână s-a rănit căzând. El va rămâne în spital pentru dezalcoolizare și pentru a fi tratat împotriva depresiei.
Ian Thorpe a fost văzut ultima dată la un eveniment sportiv în acest an, la Australian Open. „El părea vesel, dar se plângea de dureri permanente cauzate de o accidentare mai veche la spate”, menționează jurnalul australian.
În autobiografia publicată anul trecut, Thorpe a descris problemele sale. „Nici măcar familia mea nu știe că am petrecut o mare parte din viață luptându-mă cu ceea ce pot descrie doar ca fiind o depresie cumplită”, a notat el.
Sursa: Mediafax