Iei medalie la Jocurile Olimpice cu Ana-Maria Popescu, ai bugetul tăiat! Cazul FR de Scrimă este unul ieșit din comun: „Ne-am îndeplinit toate obiectivele” | SPECIAL
Scrima românească este în derivă după un anunț bizar al Ministerului Sportului, mai exact al lui Carol Eduard Novak!
Deși a cucerit o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, prin Ana Maria Popescu, federației respexctive i-a fost tăiat o parte din buget.
Totul ca drept „răsplată”: Ministerul Sportului i-a ciuntit din buget plasând sportul alb de pe planșă abia pe locul șase într-un clasament al federațiilor.
Iei medalie la Jocurile Olimpice cu Ana-Maria Popescu, ai bugetul tăiat! Cazul FR de Scrimă este unul ieșit din comun: „Ne-am îndeplinit toate obiectivele” | SPECIAL
Ministerul Sportului a făcut public de curând bugetele tuturor federațiilor olimpice. Ministrul Eduard Novak, vicecampion la paralimpici la Tokyo, om care se consideră trup și suflet alături de sportivi, a reușit contraperformanța de a „decupa” din bugetul FR de Scrimă, 50.000 de lei.
Asta în condițiile în care în Japonia, scrima s-a clasat pe locul al doilea ca și performanțe sportive, după canotaj. Și asta datorită Anei Maria Popescu, spadasina care a obținut o medalie de argint.
În loc să ofere FR de Scrimă un pachet financiar generos, pe măsura standardelor înalte de la Tokyo, Ministerul Sportului a alocat un buget de 5,85 de milioane de lei. Cu 50.000 de lei mai puțin față de anul precedent.
Poziția din clasamentul financiar: locul 6 pentru scrimă
Locul ocupat de FR de Scrimă în ierarhie, după analiza Ministerului Sportului, fiind unul de toată jena. Doar, șase.
Asta în condițiile în care scrima și-a îndeplinit toate obiectivele privind medaliile cucerite și la celelalte competiții internaționale, respectiv Campionatele Mondiale de cadeți şi juniori.
Unele competiții majore, e drept, au fost anulate, dar asta nu din vina federației noastre ci a condițiilor impuse de pandemie.
FR de Scrimă ar rezista cu acești bani doar până la Mondiale!
Contactați de Prosport, oficialii FR Scrimă au preferat să adopte un ton diplomatic, fără iz de scandal, în speranța că lucrurile se vor redresa. Chiar și așa lucrurile nu stau pe roze.
„Nu înțelegem de ce noi am ajuns pe locul șase în acest clasament al federatiilor, în condițiile în care ne-am îndeplinit toate obiectivele, la Jocurile Olimpice şi la Campionatele Mondiale de cadeti și juniori. Acești bani ne ajung doar până după Mondialele de seniori din luna iulie.
Sperăm să găsim după aceea o cale de rezolvare a problemei împreună cu Ministerul Sportului”, a precizat Roxana Bârlădeanu, secretarul general al FR Scrimă.
Eduard Novak vorbește de bugete mărite!
După anunțarea și oficializarea acestor bugete, Eduard Novak vorbește de dărnicia Ministerul Sportului. Care se dovedește a fi doar pentru unii.
Iată ce a declarat actualul ministru: „Consider că pentru prima dată comisia de evaluare a reușit să bugeteze, având în vedere, ca principale criterii, rezultatele. Liga de aur este un conceput nou care a fost gândit în acest sens pentru a susține și încuraja federațiile care fac performanță și care au potențialul acesta și pe viitor.
Se pot observa schimbări majore în ierarhia sporturilor din top 10, atât la cele individuale, cât și la cele de echipă. De asemenea, se pot observa creșteri în finanțare, cu procente semnificative de la minimum 25 la sută sau chiar la 50 la sută, la anumite federații. Cred că trebuie să respectăm performanța și să-i încurajăm pe cei care produc rezultate”, a precizat Novak.