De 14 ani, Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei, și-a faăcut deja o tradiție în a merge atât vara cât și iarna într-o zonă a României pe care o consideră un colț de Rai, datorita frumuseții și a aerului curat. Este vorba despre Cheile Grădiștei.
„În luna februarie a fiecărui an îmi iau fetele ( nr soția și fata) și mergem cu toții la Cheile Grădiștei. Este o zonă de vis, parcă e un colț de R cum se spune. Anul acesta am petrecut acolo 5 zile. A fost ca într-o poveste de iarnă. Cu toții ne-am dat cu sania, ne-am bulgărit și ne-am bucurat de priveliștea și aerul tare de munte.
La Cheile Grădiștei, pot spune că e locul unde-mi încarc bateriile pentru multă vreme”, a precizat Duckadam pentru Prosport.
Vreme de vreo zece ani, Duckadam s-a ocupar de organizarea sărbătoririi evenimntului de la 7 mai 1986, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni.
„Totul se făcea la Cheile Grădiștei. Erau mo.ente frumoase , de petrece, de aducere aminte. Veneau aproape toți componenții echipei Steaua, de-atunci. Domnul Gârbacea se ocupa să avem tot ce ne trebuie „, a mai spus Duckadam. Legendarul portar al Stelei nu poate uita că la Cheile Grădiștei a fost nevoit să-și radă mustața, ca urmare a unui pariu fotbalistic pe carel-a pierdut. „Din acel moment am uitat de mustață”, a spus el zâmbind.
În copilărie, Helmut Duckadam își amintește că zăpezile din zona Aradului erau foarte mari.
„Când ningea aveai senzația că nu se mai oprește. Troienele de zăpadă erau atât de mari încât nu puteai vedea peste stradă. Vă dați seama că zăpada era bucuria noastră, a celor mici”, și-a amintit Duckadam.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER