Începe ancheta în cazul sportivului care a tunat pe rețelele sociale: „Bețivii, homosexualii, adulterii, mincinoșii, curvarii, hoții, ateii, iadul vă așteaptă”
Israel Folau (30 de ani) va apărea în fața unei comisii independente, formată din trei membri, la data de 4 mai. Există varianta de a fi doar suspendat pentru mesajul său și contractul să nu-i mai fie reziliat, condiții în care ar putea reveni în naționala Australiei.
În primă fază, la data de 15 aprilie, federația australiană de rugby i-a rupt acordul de jucător profesionist lui Israel Folau, iar selecționerul Michael Cheika a anunțat că jucătorul nu va fi convocat pentru Cupa Mondială din Japonia din acest an. Totul a plecat de la mesajul postat pe Instagram. „Bețivii, homosexualii, adulterii, mincinoșii, curvarii, hoții, ateii, idolatrii, iadul vă așteaptă. Căiți-vă! Numai Iisus vă poate ajuta”, a scris Israel Folau, extrem de apreciat în lumea sportului cu balonul oval și totodată unul dintre cei mai bine plătiți sportivi din Australia.
El a anunțat, după ce oficialii Rugby Australia și cei ai clubului New South Wales Waratahs au afirmat că-i vor rezilia contractul, că nu regretă și că e dispus să-și încheie cariera. Înțelegerea cu Rugby Australia are durata până în 2022, iar acordul cu New South Wales Waratahs îi aduce mai multe milioane de dolari pe an.
- Folau are 73 de meciuri pentru națională și a cucerit în 2015 argintul la Cupa Mondială din Anglia.
„Absolut deloc nu regret. Vreau să respect ceea ce spune Biblia și să împărtășesc asta cu dragoste. Pot să văd reversul medaliei, cu reacțiile total opuse la cea ce am exprimat. Cred într-un Dumnezeu care controlează toate lucrurile. Oricare va fi dorința Sa, dacă să continui să joc sau nu, voi fi mai mult decât fericit să fac ceea ce vrea El. Dacă nu vrea să continui să joc, asta este” – Israel Folau