Începe IBCC Balaton 2022, concursul de pescuit sportiv unde românii au scris istorie! Premii uriașe puse în joc + Toate detaliile de la oamenii implicați | EXCLUSIV

International Balaton Carp Cup (IBCC Balaton) debutează pe 24 aprilie în Ungaria. Concursul este cel mai prestigios din lume la ora actuală, fiind înscrise în anul 2022 nu mai puțin de 240 de echipe de pe întreg globul pământesc.

Prima ediție a competiției a avut loc în 2015, iar de atunci și până în prezent mai multe echipe de români au scris istorie în concursul organizat de vecinii noștri. Unul dintre cele mai prestigioase trofee a fost câștigat de echipa lui Emil Paraschiv, Nelu Căpitanu și Florin Mirea.

Cel mai mare crap din istoria IBCC Balaton, prins de o echipă din România!

ProSport a stat de vorbă cu Emil Paraschiv, cu Gabi Tomulescu, omul din România care se ocupă de organizarea IBCC Balaton, dar și cu Andu Gagiu, cel care vrea să triumfe alături de echipa sa la concursul maghiarilor.

„Viața a fost darnică cu mine. Am în spate destule titulari, printre care și asta de reprezentant al IBCC Balaton. Familia e răbdătoare cu mine, eu sunt tată și soț, dar și fiu. Îmi împart timpul cu familia. Încerc pe cât posibil să-i mulțumesc când sunt alături de ei, dar acum vine sezonul de pescuit când voi sta acasă o săptămână-două în următoarele luni. Până la urmă acesta este jobul. Ziua mea de naștere o fac de câțiva ani la IBCC Balaton, acum voi face și Paștele acolo.

Am participat la câteva competiții internaționale, unde erau 60-70 de echipe, și am rămas surprins. Apoi viața m-a adus mai aproape de pescuitul de mare performanță. Omul care patronează IBCC Balaton este și șeful de la Fishing&Hunting, e pescar la fel ca mine. Și-a propus să creeze niște lucruri pentru pescari. A făcut o televiziune pentru ei, un magazin și acest concurs IBCC.

Cel mai mare pește prins în competiția IBCC a fost crapul prins de echipa formată din Emil Paraschiv, Nelu Căpitanu și Florin Mirea. 30,4 kg a avut crapul cel mare și au luat premiul pentru cea mai mare captură”, a declarat Gabi Tomulescu.

Emil Paraschiv a explicat ce a simțit în momentul cântăririi celui mai mare crap de la IBCC Balaton: „Da, am prins cel mai mare crap din istoria IBCC Balaton. Suntem extrem de bucuroși. Nu am prins singur peștele, am fost alături de Nelu Căpitanu și de Mirea Florin. Am sperat, am insistat și am fost răsplătiți. Nu aveam cuvinte după ce l-am cântărit. Vizual îl vezi că e mare, dar când am văzut că avea 30,4… Ne zâmbea fața, nu ne găseam cuvintele. Abia așteptăm anul acesta. Ne păstrăm echipa. Sper să câștigăm locul 1 la cantitate. Ăsta e obiectivul meu. Eu nu am o întrecere cu Andu Gagiu, el trebuie să-mi demonstreze mie. Poate dacă vom cădea unii lângă alții putem spune că ne vom întrece în mod direct, dar dacă eu sunt aici și el la 20 de km nu contează”.

Andu Gagiu, mesaj războinic!

Andu Gagiu, campion național și mondial, a vorbit și el cu ProSport și a transmis un mesaj războinic echipei lui Emil Paraschiv, în special acestuia din urmă, fiind omul care l-a învățat să pescuiască în urmă cu mai mulți ani!

„Vă doresc fire întinse, dar în același timp îmi doresc ca eu să fiu cel care-i doboară recordul lui Emil de la concursul internațional IBCC Balaton. Pentru că sunt omul care a fost învățat de tine (n.r. de Emil Paraschiv) să leg cârligul și vreau să-ți demonstrez că-l leg mai bine decât tine”, a spus Andu Gagiu, cel care moderează și emisiunea de pescuit Cârligu’ lui Gagiu.

Premii uriașe la IBCC Balaton 2022!

Gabi Tomulescu e reprezentantul IBCC Balaton care se ocupă strict de echipele participante din România și a explicat pentru ProSport cât însumează toate premiile puse în joc anul acesta.

„Prima ediție a IBCC Balaton a fost în 2015. Lacul e uriaș. Aproape că nu ne închipuiam că poți prinde pește pe acest lac. La prima ediție a IBCC au fost 54 de echipe, oamenii erau sceptici. În 2016 au fost 82 de echipe, în 2017 au fost 120, în 2018 au fost 150. Anul acesta sunt 240 de echipe. Resursa piscicolă e foarte mare. Taxa de participare e de 1.650 de euro. Sunt premii interesante! Au evoluat. În 2015, locul 1 era 20.000 de euro. De vreo 3 ani, locul 1 e de 30.000 de euro. Locul 2 e 15.000 de euro și 7.500 locul 3. Sunt sume brute. Fiecare echipă trebuie să-și plătească impozitele.

Mai e un clasament de best 5, cei mai mari 5 pești de pe lac. Cumva acest premiu păstrează în concurs echipele care rămân în spate. Acolo poți prinde cei mai mari 5 pești ai competiției, iar premiul pentru locul 1 e de 12.000 de euro, 8.000 pentru locul 2. Mai e un premiu pentru captura competiției, care e împărțit în două. 5.000 de euro pentru cel mai mare crap și 5.000 de euro pentru salontă. Mai sunt și micile clasamente pe sector, secțiuni ale sponsorilor. Sunt sectoare de 25 de echipe”. a adăugat Gabi Tomulescu.

 

Publicat: 24 04. 2022, 17:00