Începe regalul de snooker la Shanghai! Unde se vede Mastersul la care își dau întâlnire maeștrii O’Sullivan și Selby + cele mai interesante meciuri din primul tur

  • Mastersul de snooker de la Shanghai, dotat cu premii în valoare totală de 800.000 de euro, începe luni, 13 noiembrie, în direct la Eurosport România! 

Puternicul turneu de puncte desfășurat la Shanghai (China) aduce la start vedete de top precum Ronnie O”Sullivan (Anglia), John Higgins (Scoția), Mark Selby (Anglia), Judd Trump (Anglia) sau Ding Junhui (China), cel care este deținătorul titlului! Tabloul de concurs a fost stabilit în mare parte, cu mențiunea că mai sunt de disputat patru meciuri în calificări, în două dintre acestea fiind protagoniști marii campioni Selby și Higgins. Cele mai interesante dueluri de pe tabloul principal, în prima rundă, sunt:

  • Ronnie O’Sullivan – Gary Wilson;
  • Yan Bingtao – Mark Allen;
  • Judd Trump – Alfie Burden;
  • Luca Brecel – Matthew Stevens;
  • Mark Davis – Michael White.

Organizat de Shanghai Juss Sports, turneul va fi găzduit de arena Shanghai Indoor Stadium. Mastersul a fost organizat în fiecare an începând din 2007, dar la această ediție, pentru prima dată, în faza finală vor veni la start 64 de jucători! Premiile în bani vor ajunge la suma record de 800.000 de euro. Meciurile vor fi transmise de Eurosport în 54 de țării și teritorii din întreaga Europă și online de Eurosport Player. Câștigătorul finalei programate pe 18 noiembrie va pleca acasă cu un premiu de 170.000 de euro.

 

Publicat: 09 11. 2017, 15:43
Actualizat: 09 11. 2017, 15:49