Începe Superliga de Polo! Care este programul meciurilor din turneul de la Focșani și cine transmite competiția la tv

polo pe apa superliga

Superliga Națională de polo pe apă – ediția 2020/21 demarează pe 7 octombrie, la Focșani. Cele șapte echipe înscrise în competiție vor participa la un turneu în amintita localitate.

Studiile susțin că polo pe apă este cel mai sigur sport de echipă pe timpul pandemiei de coronavirus. Ce mare antrenor român contrazice teoria și merge pe mâna voleiului

Meciurile se transmit în direct la postul Look TV

Întrecerea internă de polo pe apă a rămas în această vară fără două dintre echipe, CSM Brașov și AMEFA Arad, ambele fiind desființate după ce Primăriile orașelor Brașov și Arad au retras sprijinul financiar. Meciurile se vor disputa fără spectatori, dar vor fi transmise în direct de Look TV.

În sezonul 2020-2021 vor participa doar 7 echipe: Steaua, CSM Oradea, Crişul Oradea, Politehnica Cluj-Napoca, Rapid Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi Sportul Studenţesc. Cel de-al 2-lea turneu din prima fază a Superligii Naționale de polo – ediția 2020/21 se va desfășura în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie anul curent. Locul de desfășurare urmează să fie stabilit.

De remarcat este și faptul ca echipa Politehnica va participa la competiție după ce a avut parte doar de 5 zile de antrenament în apă, din luna martie și până acum, scrie site-ul h2opolo.ro. Jucătorii s-au antrenat înainte de turneu la Bucuresti, bazinele din Cluj fiind în continuare închise.

Bazinul de înot didactic Focșani a găzduit, în 12 octombrie 2019, meciul tur România- Germania, din barajul de calificare la Campionatul European de Senioare din Ungaria din anul 2020, iar in luna aprilie evenimentul ”Vrancea County Water Polo Tournament”, care a cuprins mai multe meciuri între echipele naționale de juniori sub 17 ani din România, Republica Moldova, Belarus și Bulgaria.

Publicat: 06 10. 2020, 07:00
Actualizat: 06 10. 2020, 09:39