Începe turneul internațional „Judo fără bariere”. Ce se întâmplă la finalul competiției! Inițiativă unică în România
În perioada 18 – 21 noiembrie 2022, Clubul Sportiv Bronx Powerlifting Club Bacău organizează a doua ediție a Turneului Internațional ,,Judo Fără Bariere”, program sportiv cofinanțat de Consiliul Județean Bacău în cadrul programului de utilitate publică „Promovarea sportului de performanță” în anul 2022.
Evenimentul se va deschide pe data de 18 noiembrie, printr-o conferință de presă, care va avea loc în incinta Consiliului Județean Bacău, la ora 14:00, la care vor participa membrii echipei CS Bronx Powerlifting Club, un delegat al Federației Internaționale de Judo, precum și reprezentanți ai Consiliului Județean Bacău.
Turneul se va desfășura în zilele de 19 și 20 noiembrie la Sala de Atletism Bacău, anul acesta fiind așteptați peste 600 de sportivi din aproximativ 15 țări, la categoriile U12, U14, U16 și U21.
Începe turneul internațional „Judo fără bariere”. Ce se întâmplă la finalul competiției! Inițiativă unică în România
Duminică, 20 noiembrie, se vor prezenta și veterani ai judoului, care vor intra pe saltea în cadrul unor reprezentații de judo alături de mici sportivi care abia se inițiază în tainele judoului, din România și din Ucraina. Meciurile își propun să sublinieze caracterul intergenerațional și incluziv al judoului, promovând inițiativele și direcțiile adoptate de Federația Internațională de Judo.
Câștigătorii vor primi premii în bani oferite cu sprijinul Consiliului Județean Bacău, dar și numeroase premii speciale pregătite de partenerii oficiali ai competiției.
Evenimentul va fi unul amplu, iar buna sa desfășurare va fi susținută și de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău „Ștefan Cel Mare”, de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” și de Azia Security Systems, care vor desemna reprezentanți ce vor fi prezenți la Sala de Atletism Bacău în ambele zile de competiție.
În cadrul evenimentului, vor fi prezenți și reprezentanți ai Federațiilor Națională și Internațională de Judo, care vor face parte din echipa tehnică a competiției. Competiția va putea fi urmărită în direct pe site-ul Federației Române de Judo, cât și pe pagina de Facebook Bronx Sport Club și DeBacău. Turneului i se va alătura și Ana Maria Oancia Potînghie, fotograf pasionat de sport, prezent la numeroase evenimente sportive de anvergură, atât naționale, cât și internaționale.
La finalul competiției, CS Bronx Powerlifting Club Bacău va lansa o provocare către toate cluburile de judo în cadrul Judogi Bank, inițiativă unică în România, prin care participanții sunt invitați să doneze echipamente și materiale sportive către cluburile de judo mai puțin dezvoltate, pe care doresc să le încurajeze și să le susțină pentru a crește și pentru a le oferi sportivilor lor resurse prin care să exceleze.
„Judo Fără Bariere” se va finaliza pe data de 21 noiembrie, când judoka de toate categoriile vor putea participa la un stagiu de pregătire susținut de Anaysi Hernandez, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de Vară din 2008, campioană la numeroase competiții naționale și internaționale, în intervalul orar 09:00-11:00.