Început de an în spital

Început de an în spital
  • Publicat:

Cea mai valoroasă judoka din lume la categoria 48 kg a avut probleme de sănătate la trecerea dintre ani.

„Am mâncat ceva ce nu mi-a priit, eu bănuiesc că este vorba despre o felie de tort, și am făcut o enterocolită pe 30 decembrie”, povestește Alina Dumitru. Campioana olimpică de la Beijing a ajuns astfel la spital, unde i s-au administrat substanțe perfuzabile. Problemele nu au încetat, astfel că, imediat după petrecerea de Revelion, consumată la un restaurant din apropierea Capitalei, Alina a luat din nou calea spitalului. „Acum îmi este mai bine, deși cred că am slăbit serios. M-am uscat din cauză că nu am putut mânca decât regim. Nu îmi fac griji din cauză că am început anul în spital. Eu nu sunt atât de superstițioasă încât să cred că voi fi urmărită tot anul de probleme de sănătate”, a punctat sportiva legitimată la Steaua-Petrom.

În 2009, Alina are ca obiectiv cucerirea singurului aur care-i lipsește: cel mondial (26-30 august, Rotterdam).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi îl atacă pe Nicușor Dan: „Sistemul l-a băgat în față. E candidatul PNL”
Elena Lasconi îl atacă pe Nicușor Dan: „Sistemul l-a băgat în față. E candidatul PNL”
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine…
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu…
Surpriză imensă! Clubul care este gata să-l oferteze pe Kevin de Bruyne
Surpriză imensă! Clubul care este gata să-l oferteze pe Kevin de Bruyne
Surpriză de proporţii! Adrian Şut a semnat! Anunţul oficial a venit de nicăieri: „Bun-venit”
Surpriză de proporţii! Adrian Şut a semnat! Anunţul oficial a venit de nicăieri: „Bun-venit”
"În vară mă întorc". Fostul golgheter şi-a anunţat revenirea la Universitatea Craiova: "Gâlcă a zis că nu se bazează pe…
Jennifer Lopez, cea mai sexy apariție într-un costum mulat! Fotografia care i-a înnebunit pe fanii de pe Instagram
Jennifer Lopez, cea mai sexy apariție într-un costum mulat! Fotografia care i-a înnebunit pe fanii de pe Instagram
Prodanca îl demolează pe Reghecampf: De ce a plecat de fapt bona Nuţi din casa lor!
Prodanca îl demolează pe Reghecampf: De ce a plecat de fapt bona Nuţi din casa lor!
BANCUL ZILEI. O tânără se duce la plajă, în Mamaia. Își dă seama că şi-a uitat bikinii acasă...
BANCUL ZILEI. O tânără se duce la plajă, în Mamaia. Își dă seama că şi-a uitat bikinii acasă...
Bărbatul care a urcat pe trotuar cu mașina și a lovit un adolescent de 17 ani, în Sectorul 3, ar fi vrut
Bărbatul care a urcat pe trotuar cu mașina și a lovit un adolescent de 17 ani, în Sectorul 3, ar…
A fost găsită o populație NECUNOSCUTĂ de oameni! Au trăit în...
A fost găsită o populație NECUNOSCUTĂ de oameni! Au trăit în...
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Fostul concurent Survivor România merge la ÎNCHISOARE! A primit 5 ani și 4 luni după gratii, cu multe drepturi interzise
Fostul concurent Survivor România merge la ÎNCHISOARE! A primit 5 ani și 4 luni după gratii, cu multe drepturi interzise
Noi reguli pentru anvelope. Devine obligatoriu începând cu 15 Aprilie. Se dau amenzi usturătoare
Noi reguli pentru anvelope. Devine obligatoriu începând cu 15 Aprilie. Se dau amenzi usturătoare
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Ce jocuri GRATIS vor fi oferite abonaților PlayStation în aprilie 2025
Ce jocuri GRATIS vor fi oferite abonaților PlayStation în aprilie 2025
Harta autostrăzilor și drumurilor expres care se construiesc în România în 2025. Când vor fi gata toate acestea?
Harta autostrăzilor și drumurilor expres care se construiesc în România în 2025. Când vor fi gata toate acestea?
Adrian Doroftei, fiul lui Leonard Doroftei, apariție rară la televizor. Care este motivul pentru care a venit la Chefi la cuțite
Adrian Doroftei, fiul lui Leonard Doroftei, apariție rară la televizor. Care este motivul pentru care a venit la Chefi la…
×