Incredibilul Ovidiu Ionescu! „Mă pot bate de la egal la egal cu oricine. Chinezii sunt puțin peste noi”. Cum se trage la foc automat în tenisul de masă din România
În an preolimpic, România turează motoarele, la următoarele competiții de tenis de masă (Campionatele Mondiale și Jocurile Europene), pentru a obține bilete de acces la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. La Olimpiadă, țara noastră n-are nicio medalie la tenis de masă (disciplina a devenit sport olimpic la Seul 1988). Față de alte întreceri, avantajul oferit de JO este că fiecare țară poate înscrie doar doi sportivi, față de 5 – la Mondiale, astfel că uriașa amenințare asiatică se reduce substanțial.
Testat de „puștani”
Încălzirea tricolorilor pentru marele bal din Japonia s-a făcut, la finalul săptămânii trecute, la Campioantele Naționale Romstal de la Buzău. Vicecampion european în 2018, Ovidiu Ionescu, 29 de ani, și-a păstrat titlul național, după o „luptă a generațiilor” cu Rareș Șipoș, 18 ani, în finală. Ionescu s-a declarat surprins de replica primită de la Șipoș: „Puștanii de acum câțiva ani sunt băieți în toată firea acum. Urmează o perioadă de foc: Campionatul Mondial, apoi Jocurile Europene. La Olimpiadă, mă pot bate de la egal cu oricine. Chinezii sunt puțin peste noi, dar cu o tragere bună și cu o formă excepțională putem crede în noi”.
Centru olimpic la Buzău?
Primarul Buzăului, Constantin Toma, a fost în tribune pe durata Naționalelor și are un plan pentru tenisul de masă românesc: „Avem în proiectare o bază sportivă, ca să avem un centrul olimpic pentru tenis de masă la Buzău. Mă voi bate să creăm o școală de tenis la Buzău. Federația de Tenis de Masă este, ca rezultate, în primele cinci federații naționale”. Cristinel Romanescu, președintele FR Tenis de Masă, nu-și face griji: „Generația care vine din urmă ne dă speranțe că vom avea rezultate la fel de bune și în viitor. România se întărește și la băieți”.
Recordul Adinei și ambiția lui Rareș
După Naționale, Adina și Rareș, vicecampionii naționali la individual, și-au strâns paletele și au plecat, miercuri, spre Gondomar (Portugalia), la a treia ediție a Campionatului European sub 21 ani, desfășurat între 7-10 martie. Adina Diaconu eset cea mai premiată jucătoare din istoria tenisului de masă la nivel juvenil (12 medalii de aur la Europene). Va încerca să doboare recordul de 13 medalii de aur la întrecerea continentală, deținut de bielorusul Vladimir Samsonov. Nici Rareș Șipoș nu se lasă mai prejos: „Pot ajunge la nivelul lui Ovidiu Ionescu. Plec cu încredere la Europenele din Portugalia. Sper să mă întorc cu medalii”.