Roxana Mărăcineanu, vicecampioana olimpică la înot de origine română ajunsă Ministru al Tineretului și Sportului în Franța, se află în mijlocul primei situații complicate de când a preluat mandatul. Vineri, 357 de sportivi, printre care mulți campioni olimpici și mondiali, au trimis o scrisoare deschisă către președintele Franței, Emmanuel Macron, în care cer intervenția acestuia într-o problemă delicată.
Legea finanțelor din 2019 spune că bugetul pentru sport a fost redus cu 30 de milioane de euro, ajungând la „doar” 451 de milioane de euro, iar premierul Franței i-a cerut Roxanei Mărăcineanu suspendarea a 1.600 de posturi până în 2022. Când au aflat, sportivii de top ai Franței, în frunte cu handbalistul Nikola Karabatic și biatlonistul Martin Fourcade, au făcut ochii mari. Apoi s-au unit și au transmis, prin intermediul Le Parisien, o scrisoare deschisă: „Noi, sportivii și sportivele de mare înaltă performanță, suntem foarte îngrijorați. Anunțul privind suspendarea a 1.600 cadre tehnice de stat de acum până în 2022, reducerea bugetului pentru sport în 2019 sunt contradictorii cu obiectivul de performanță așteptat și dezastruoase pentru moștenirea care va rămâne noilor generații„, se arată în mesajul transmis la unison de sportivii francezi.
Potrivit cererii premierului Franței, Mărăcineanu era anunțată că trebuie să renunțe la 1.600 de posturi, urmând să elibereze din funcție, până în 2022, consilieri tehnici sporivi sau funcționari de stat din cadrul federațiilor. Planul ministrului de origine română e, însă, altul: „Dragi sportivi, vă înțeleg îngrijorarea. Eu vă garantez mijloace echivalente anului 2018 pentru sport și voi fi la parlament cu prilejul votării bugetului pentru a obține credite suplimentare destinate unui proiect axat pe înalta performanță și dezvoltarea practicilor. În ce privește CTS, reafirm importanța competențelor lor în viziunea mea asupra modelului sportiv francez. Ei nu își vor pierde locurile de muncă. E vorba de o schimbare a modului lor de gestionare”, a transmis Mărăcineanu, într-un mesaj postat pe contul personal de twitter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER