INTERVIU | Ana Maria Brânză: „Am muncit o viață pentru aurul olimpic!”. Soluții pentru sport și durerea din spatele medaliei
- Ana Maria Brânză Popescu, Simona Pop, Simona Gherman și Loredana Dinu sunt fetele noastre de aur, campioane olimpice la Rio – singura medalie de aur a delegației României la Jocurile Olimpice din acest an. Ana Maria (31 de ani), liderul echipei, spune povestea drumului către aur.
Cum e să fii campion olimpic?
Cred că, înainte de a câștiga această medalie, găseam un răspuns mai bun, acum pot spune doar că te simți ușurat și recunoscător, totodată, pentru că munca ta nu a fost în zadar.
Ce simți când ești pe prima treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice și se cântă imnul?
Ești atât de consumat și epuizat, încât nu poți să savurezi acel moment și să te bucuri de el. Dar simți ceva aparte atunci când ești acolo, sus.
Din păcate, tu și colegele tale sunteți singurele care ați trăit acest sentiment la Rio. Cum se vede acest regres al sportului românesc din interior?
Da, chiar din păcate. Mi-aș fi dorit ca și alți colegi din delegație să fie acolo, era bine pentru noi toți, pentru sport. Se simte ca o apăsare și ca o presiune în plus pe umerii noștri, ai sportivilor și antrenorilor. Chiar daca vina este împărțită, noi apărem primii in „scenă” și când e bine, și când nu e.
„Ar trebui să ne plângem mai puțin și să facem mai mult!”
Ce soluții de revigorare a sportului românesc ai vedea în acest moment? Cum atragem copiii la scrimă, la sport, în general?
Nu consider că sunt eu în măsură să mă gândesc la revigorarea sportului. Eu pot doar să contribui prin munca mea în sala de antrenament și la competiții. Cred totuși că ar trebui să ne plângem mai puțin și să facem mai mult, în general vorbind. Copiii vin la scrimă. Problema este cum reușim să îi ținem acolo și, din viitori campioni, să îi facem adevărați campioni.
Ați cuantificat cât ați muncit pentru această medalie?
O viață! A fost visul nostru din copilărie, visul unei generații. Am plecat la drum în această formulă în urmă cu mai bine de 15 ani, toți – antrenori și sportivi -, cu același gând, să ajungem pe podiumul olimpic. Am fost norocoși, am reușit!
Care e programul de antrenament? Cât vă antrenați într-o zi, într-o săptămână, într-un an?
Programul variază în funcție de perioada de pregătire. În general, petrecem 5-6 ore pe zi în sala de antrenament. Uneori, avem weekend liber, uneori nu avem nici Sărbători, dar nu ne plângem. Sunt conștientă că există oameni care muncesc mai mult ca noi și primesc mai puțin.
Există ideea aceasta în rândul vostru, că nu sunteți apreciate la adevărata valoare. La ce v-ați fi așteptat după o medalie de aur la JO? Considerați că interesul presei a fost mic?
Eu, personal, am avut parte de expunere. Nu pot spune că presa nu a fost în jurul nostru. Mi-aș dori totuși ca mass media să își întoarcă privirea și către juniori, și către antrenori. Sportivii nu sunt singuri, există oameni în spatele lor care au povești ce ar trebui spuse.
Critica oamenilor de sport doare
Ați fost criticate după concursul individual. Ce vă doare mai tare, critica fanilor sau critica foștilor sportivi, a oamenilor din sport?
Cu siguranță, critica oamenilor de sport. E bine să nu-ți creezi așteptări, știu asta, dar sunt momente în care parcă ți-ai dori ca aceia care au fost cândva în situația ta să te înțeleagă, nu neapărat să te ia în brațe. Criticile celor care ne urmăresc activitatea le pot înțelege într-o oarecare măsură, atât timp cât nu este vorba de injurii.
La meciul cu SUA, au fost emoții mari. Părerea de nespecialist, din fața televizorului, a fost că le-ați așteptat pe ele să atace și v-ați retras prea mult. E corect sau greșit?
În primul meci, este întotdeauna o tensiune mai mare. Plus de asta, echipa SUA, deși mai slab cotată decât noi, nu e de neluat în seamă. Am început tactic meciul și nu am vrut să riscăm. Știam că ele au o defensivă bună, că sunt puternice. Atacul nu era o opțiune, dar experiența era de partea noastră.
Din punct de vedere financiar, sunteți mulțumite sau nu?
Întotdeauna e loc de mai bine, parcă așa zice o vorbă. Lăsând gluma la o parte, consider că s-au făcut eforturi pentru aceste premieri și nu pot fi nemulțumită.
Ce urmează pentru tine și colegele tale?
O pauză pe plan profesional și timp pentru familie. Nici că îmi pot dori mai mult. Știu că această perioadă va trece repede și va trebui să-mi fac planuri pentru sezonul următor. Nu știu de fete sigur, dar eu rămân pe baricade.