„Voleiul nu este la fel de mediatizat ca fotbalul. Olteanu a plecat de mult timp din România și sunt foarte puțini care mai scriu despre el. Este un jucător de mare calitate. Lumea mai vorbește despre el, dar doar din amintiri. O să rămână în mintea oamenilor de sport și jucătorilor de volei”. Declarația îi aparține lui Laurențiu Lică, și el voleibalist, fost coleg cu Bogdan Olteanu, cel care la 21 de ani a părăsit România pentru ceea ce mulți dintre noi am considera a fi o aventură sau un risc. În 2002, a primit o ofertă de la VfB Friedrichshafen din Germania. După doi ani, pleca în Italia. Juca volei la cel mai înalt nivel și visul la care nici măcar nu îndrăznea să și-l imagineze în sala din Giulești căpăta ființă: „Provin dintr-o familie mai calculată și am fost învățat să apreciez valoarea banului. Bineînțeles că am făcut și eu prostii. Sunt de părere că până la o vârstă trebuie să faci de toate, după care o lași mai încet. Când intri într-un grup în care profesionalismul este pe primul loc, ai două opțiuni: te adaptezi sau pleci acasă”, explică Bogdan Olteanu secretul său de a nu fi luat de val de succes la o vârstă la care mulți dintre noi încă încercăm să ne găsim drumul, dar ne lovim de eșec sau renunțăm prea repede în fața primei greutăți pe care o întâmpinăm. În 2011 se transfera la San Juan, cea mai valoroasă echipă de volei din Argentina. Cel mai bun voleibalist român avea să facă performanță la mii de kilometri depărtare de România. În țara lui Messi, câștiga primul său titlu de campion național. Ironic, dar cel mai apreciat voleibalist român din ultimul deceniu fusese, până atunci, un „abonat” al locului doi, asta spre amuzamentul celor apropiați lui.
Pe 12 mai, de ziua lui, Bogdan Olteanu și-a făcut cel mai frumos cadou de ziua sa de naștere. A adus punctul decisiv formației sale în finala mică a Campionatului Mondial al Cluburilor, jucată la Belo Horizonte, în Brazilia. Atunci, voleibalistul de 1,99 de metri a sărit la blocaj alături de argentinianul Martin Ramos, cei doi reușind împreună să împingă mingea în terenul advers, punând astfel capăt meciului. A făcut istorie. Până atunci, niciun alt voleibalist român nu mai urcase vreodată pe podiumului CM de volei al cluburilor. Viața l-a purtat în Germania, Italia, Spania și Franța, țări în care a cucerit cinci Cupe și a jucat patru finale. El este Bogdan Olteanu, omul care prin muncă a reușit să își facă un nume pentru el.
Bogdan Olteanu a fost căpitanul naționalei de volei în aproape 200 de partide. A fost votat cel mai bun jucător al României de trei ori, în 2003, 2004 și 2005
„E dureros că nu am reușit nimic la echipa națională”
Citeam un interviu recent pe care l-ai dat în țară, în care ai spus că nu o să revii niciodată în România. Nici ca jucător, nici ca antrenor. De ce? M-ai prins în ofsaid cu întrebarea asta. Am să sar peste ea pentru că m-am pripit cu declarația respectivă atunci.
Ești considerat a fi cel mai valoros voleibalist român din ultimul deceniu. Ai vreun regret legat de cariera ta? Singurul mare regret pe care îl am este legat de echipa națională. Am jucat mulți ani acolo și totuși nu am reușit să ne calificăm la un turneu final, european sau mondial. E dureros.
Știu că în Argentina ai câștigat primul titlu de campion după un șir lung de finale pierdute. Erai tachinat pe seama asta? Am câștigat, de-a lungul timpului, multe cupe, dar am pierdut cinci finale de campionat. Cinci! Cum le-am pierdut, nu mai contează. Devenise frustrant, iar prietenii mă luau peste picior atunci când venea vorba de asta. Eram toți de acord că am reușit să ajung la un nivel înalt în volei, că e dificilă o astfel de performanță, dar lipsea titlul de campion. M-am revanșat în Argentina.
„Am fost surprins să văd că au aici posturi TV doar de volei”
Ai stat vreo secundă pe gânduri înainte să accepti oferta celor de la San Juan? Da, pentru că nu știam absolut nimic despre echipă, despre oraș, despre voleiul de acolo. M-am consultat cu argentinienii cu care am mai jucat și așa am reușit să îmi fac o imagine de ansamblu. Aveam și alte trei oferte bune, dar am ales San Juan. Era echipa campionată, aveau un proiect bine pus la punct pentru următorii ani. Cei de acolo mi-au oferit senzația de siguranță, iar ea este cea mai importantă. Ei voiau să facă performanță în continuare, eu tânjeam după o experiență nouă. Am tras linie și am ales.
Cum e în America Latină? Cumva, s-a creat imaginea unei zone sărace. A existat vreo diferență între ce credeai că va fi și realitatea? Argentina este o țară incredibil de frumoasă. Este foarte multă corupție, însă. Există o diferență imensă între cei bogați și cei săraci. Dacă mergi ca turist în Buenos Aires, poate că nu observi asta, dar cum ieși puțin în provincie, te lovește contrastul. Fotbalul pentru argentinieni este o religie. Uite, de exemplu, când a jucat naționala lor la Campionatul Mondial, a fost suspendată orice altă activitate. Copiii nu s-au mai dus la școală, părinții lor au primit zi liberă de la serviciu. Voleiul nu se ridică la nivelul fotbalului, dar depinde și de oraș. În San Juan, considerat a fi mic, la meciurile finale se strâng 10.000 de suporteri. Nu e mereu așa, dar e încurajator. Ce m-a surprins, într-un mod plăcut, a fost că au posturi de televiziune doar de volei.
E dificil în România să faci performanță ca sportiv? Ai nevoie de ceva mai mult decât talent? Nu numai în România este greu. Ca să reușești, cred că ai nevoie de un cumul de calități. Poți să ai talent cu carul și e degeaba. Dacă nu ești concentrat pe ceea ce contează cu adevărat, te naști talent și mori speranță. Chiar e adevărată zicala. Trebuie să ai și puțin noroc, dar și să îți dorești cu adevărat. A fi sportiv este echivalent cu a face sacrificii. Multe și uneori neașteptate.
Soția lui Bogdan Olteanu, Lily Kahumoku, a evoluat pentru naționala SUA. A renunțat la cariera de voleibalistă pentru a fi alături de cel de care s-a îndrăgostit în Italia și s-a căsătorit în Honolulu
Transferul în cel mai puternic campionat din Europa, Italia 1, în 2003, a însemnat pentru Bogdan și un reviriment în viața personală. Aici a întâlnit-o pe Lily Kahumoku, o voleibalistă americană de origine hawaiană, care juca și ea în prima ligă din Peninsulă. Dată fiind distanța, începutul a fost unul dificil pentru ei. Au încercat să se transfere la echipe apropiate. Și au reușit. În Spania, Lily a jucat pentru ultima dată la nivel de performanță, după care s-a rezumat doar la a-și încuraja soțul. Prietenia lor a trecut într-o nouă etapă în 2007, când Bogdan și Lily s-au căsătorit pe o plajă din Honolulu, locul unde ea s-a născut: „E un paradis, sunt plaje cu nisip negru, roșu, verde. Îmi pare rău că ajungem destul de rar pe acolo din cauza distanței și meciurilor”, a descris voleibalistul decorul exotic în care cei doi au devenit soț și soție.
O căsătorie fericită avea să treacă însă peste două momente delicate. Prima dată, în 2011. Lily a rămas însărcinată cu gemeni, dar a pierdut sarcina în cinci luni și jumătate. A doua oară, la finalul lui 2012. Așteptau gemeni din nou. Cei doi băieți au murit la naștere.
„O astfel de experiență îți schimbă viața pentru totdeauna”
Cum ți-ai întâlnit soția? Care este povestea voastră? Pe Lily am întâlnit-o în Italia. Jucam amândoi în prima ligă de acolo, la 15 kilometri distanță, în sud. Frecventam aceleași locuri și așa am ajuns să ne cunoaștem. Am abordat-o în limba engleză. Ea tocmai ce venise și încă nu vorbea italiana. Asta era prin noiembrie. De atunci au trecut 10 ani. Nu mi-am dat seama când și cum. Sunt un om norocos că o am în viața mea. Nu îmi puteam dori mai mult.
O să abordez acum un subiect delicat. Mă refer aici la cele două sarcini ale lui Lily. Cum ați reușit să depășiți momentele dificile? Uf, am mai vorbit despre asta și nu îmi place să intru în detalii. Au fost zile, săptămâni, luni foarte grele. Mai ales ca femeie, așa ceva îți schimbă viața pentru totdeauna. Din fericire, Lily este o fire puternică, care știe ce vrea, nu se dă bătută și merge mereu înainte. Suntem optimiști, o să mai încercăm să fim o familie în adevăratul sens al cuvântului.
Copilul sau copiii voștri vor fi sportivi? Sau vreți să îi țineți departe de acest domeniu? Întreb asta pentru că știu foarte multe persoane care nu își doresc aceleași greutăți și pentru ei, motiv pentru care îi îndrumă către o carieră mai liniștită. Da, clar! Copiii mei vor face sport și vor ajunge mult mai sus decât părinții. O să vedeți.
Cel mai bun voleibalist al ultimului deceniu flutură steagul României ori de câte ori reușește să câștige un trofeu important la echipa la care evoluează
„Am fost suspendat pentru cinci luni la 18 ani”
Privind de la mii de kilometri depărtare, ce părere ai despre România? Ai lăuda țara sau nu? Da, bineînțeles. Sunt mândru că sunt român. Cu bune și rele. Fiecare popor le are pe ale lui până la urmă. Avem un potențial turistic imens, avem resurse suficiente pentru a ne susține singuri. Desigur, avem și lucruri mai puțin lăudabile.
Ce i-ai replica unei persoane care spune despre volei că nu este un sport solicitant? I-aș da dreptate. Ar putea fi solicitant, dar în comparație cu alte sporturi pare static. Voleiul e greu. Cel puțin asta este părerea mea. Aici, totul se rezumă la contact, unul în care o fracțiune de secundă forța și precizia sunt determinante.
Naționala de volei a României de ce nu are rezultate? Luați individual, mulți dintre voi ați reușit performanțe foarte bune. Și totuși… Mentalitatea a fost mereu cauza eșecului naționalei. Când am avut pe cineva cu o gândire diferită, s-au văzut și rezultatele. Sunt de părere că juniorilor le trebuie indusă o mentalitate de învingători, de luptători. Asta se face începând de acasă, apoi la școală și abia după la echipa națională. Avem nevoie de antrenori tineri adaptați la cerințele actuale.
Ai fost suspendat o bună perioadă de timp de către federație. De ce? Când aveam 18 ani, am plecat de la Bacău la Craiova ca să joc volei cu colegii de la lot. Mi-a fost greu să mă uit la meci și să stau pe bancă, să fac un fel de statistică, cine și cum joacă. Așa că am intrat la joc. Sunt convins că am făcut alegerea bună. Cinci luni de zile m-au suspendat cei de la Bacău.
Care este performanța cu care te mândrești cel mai mult? Dar cea de la polul opus? Medalia de bronz de anul acesta de la Campionatul Mondial de Cluburi din Brazilia este cea mai mare mândrie a mea. În finala mică am câștigat în fața campionilor mondiali de anul trecut. A fost cea mai mare performanță personală. Cât despre cealaltă, în 2009, în Serbia, la un turneu de calificare la Campionatul Mondial din Italia, am pierdut cu 3-2 contra Spaniei și am ratat o calificare istorică. Ți-am zis, e dureros că nu am reușit la națională o performanță. De orice fel.
Bogdan Olteanu
Data nașterii: 11 mai 1981 Înălțime: 1.99 m Greutate: 96 kg Detentă atac: 3.45 m; Detentă blocaj: 3.29 m Post: Trăgător secund Cluburi la care a evoluat: Bacău (1998-1999), „U” Craiova (1999-2002), VfB Friedrichshafen (Germania, 2002-2004, 2 Cupe și o finală jucată, sferturi în Champions League), Teleunit Gioia del Colle (Italia A1, 2004-2005), Mail Service Corigliano (Italia, A2, 2005-2006), Modugno-Noicattaro (Italia A2, 2006-2007), Fiorese Spa Bassano (Italia A2, 2007-2008), Unicaja Almeria (Spania, 2008-2010, 2 Cupe și 2 finale jucate, Final 4 Cupa CEV 2009), Tours (Franța, 2010-2011, Cupa și o finală jucată, sferturi Champions League), UPCN San Juan (Argentina, 2011-2014, Cupă și Campionat)
* este primul voleibalist român care a jucat în prima ligă din Italia și din Argentina * a fost declarat cel mai bun voleibalist român în 2003, 2004 și 2005 * are aproape 200 de meciuri la naționala României * a fost căpitan al României la ultimele acțiuni ale lotului național (preliminariile JO 2012) * a jucat un an la Bacău, după care a fugit din cauza condițiilor la Universitatea Craiova, jumătate de an stând pe tușă pentru că cei de la Bacău l-au suspendat * are un frate mai mic, Valentin, care a jucat și el volei, cea mai mare reușită a lui fiind promovarea în Divizia A, cu Rapid * joacă de obicei pe tricou cu cifra 7, pe care o consideră norocoasă, însă a câștigat primul titlu de campion jucând cu numărul 9, din cauză că 7 nu era disponibil * vorbește spaniola, italiana și engleza și la nivel conversațional germana și franceza * soția lui, fosta voleibalistă Lilly Kahumoku, a evoluat pentru naționala SUA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER