Interviu cu Răzvan Pîrcălabu,** vicepreședintele Federației de Lupte: „Vreau European în România și medalie la Rio!”
Contracandidatul lui Pîrcălabu este Vasile Pușcașu, ultimul campion olimpic (1988) al României
Actual vicepreședinte al FRL și șef al secției de lupte din cadrul clubului Steaua, Răzvan Pîrcălabu (34 de ani) face parte din grupul conducătorilor care încearcă să aducă un suflu nou sportului românesc. Fiul lui Marin Pîrcălabu (60 de ani), multiplu medaliat la Europene și participant la JO ’76 și ’80, spune că dacă bugetul nu va fi suficient va face tot posibilul ca sportivii să nu ducă lipsă de absolut nimic.
Domnule Pîrcălabu, încercați să jucați rolul celui mai bun PR al luptelor!
Luptele îți formează caracterul, te țin departe de anturaje primejdioase, de vicii, îți dezvoltă armonios organismul și până la urmă apar și satisfacțiile financiare. Dacă reușești o performanță majoră, poți obține o rentă viageră pentru tot restul vieții, în afara avantajelor imediate. Dezavantajele? Ca în toate ramurile sportive… accidentările, iar cele mai grave pot fi suferite la coloană, dar sunt foarte rare.
Ce argumente le-ați da luptătorilor pentru a-și cultiva pasiunea pentru acest sport?
Cresc într-un mediu sănătos și pot câștiga și bani pentru că majoritatea sportivilor români valoroși au contracte în Germania, țară care deține cel mai puternic campionat de lupte din lume, unde se pot câștiga bani frumoși, cam 1000 de euro pe meci și pot fi angrenați în 20 de partide. Pot lupta în România la un club și în Germania la un altul, nu e interzis, pentru a-i încuraja să câștige și ei un ban.
N-ai om sus, n-ai arbitraj corect
Marii campioni din ce țări mai provin? Mai există dominația țărilor din spațiul sovietic?
Acum Rusia domină, dar și Azerbaidjanul se ține foarte aproape. Investește enorm și e principalul sponsor al forului internațional (FILA), furnizându‑i 4 milioane de dolari anual prin ATA Holding, care se ocupă cu energie, gaze naturale, petrol.
Există doping la lupte?
Nu! În lupte nu s-a împământenit această metodă. La noi se merge pe fair-play, dacă s-ar fi practicat, ar fi ieșit la controalele care se fac pe plan național și pe plan internațional.
Teoria conform căreia „n-ai reprezentant în for internațional, n-ai arbitraj corect” e valabilă și la lupte?
Da! Și de asta domnul Poteraș (n.r. Cristian Poteraș) vrea să ajungă în Biroul CELA (Federația Europeană).
De ce nu mai candidează dânsul pentru șefia federației? Are legătură cu faptul că a pierdut alegerile pentru sectorul 6?
Nu, n-are nicio legătură. Domnul Poteraș și-a depus dosarul de membru în forul european și în timpul Europeanului de la Tbilisi (16-20 martie) vor fi alegerile. Totodată, în 2014 va participa la alegerile pentru biroul FILA.
Ce se întâmplă cu luptele românești, un sport cu tradiție? Domnul Vasile Pușcașu (n.r. fost campion olimpic, 1988), contracandidatul dumneavoastră la alegerile de vineri, a declarat că a fost cel mai prost ciclu olimpic din istoria luptelor.
Și eu îi adresez întrebarea: dânsul nu se simte responsabil? Cine a condus în tot acest ciclu olimpic, până pe 31 decembrie 2011? Nu dânsul, în calitate de secretar general?
Păi dumneavoastră erați vicepreședinte, iar domnul Poteraș președinte, de ce n-ați condus dumneavoastră?
Toți avem partea noastră de vină, e un sport bărbătesc și trebuie să recunoaștem atunci când ne lăudăm cu realizările noastre. Și eu am avut o parte mică de vină. Eu și domnul Poteraș am mers pe mâna dânsului, însă treptat am văzut că nu suntem compatibili și că ideile noastre nu mai coincid. Și a început să ne saboteze! După părerea mea, el a contribuit la declinul luptelor românești sau mai bine spus n-a făcut nimic pentru a opri declinul! Dânsul a condus până pe 31 decembrie 2011, iar apoi și-a dat demisia din motive personale.
Centru modern la „mircea eliade”
Dumneavoastră ce ați realizat important în acest ciclu olimpic?
Din ianuarie 2012 am mutat toate centrele olimpice la București, la Liceul Mircea Eliade, o bază ultramodernă, cu cantină, centru de recuperare medicală, sală modernă de antrenament. Sala s-a dat în folosință în ianuarie 2012 și am mutat centrele olimpice de la Pitești, Sfântu Gheorghe și Reșița, decizie care a și creat nemulțumiri în rândul antrenorilor de acolo, susținători ai adversarului meu. Am făcut această mutare numai în interesul luptelor, pentru că putem urmări și supraveghea viitorul luptelor românești. Din sursele mele și ale domnilor Lucian Luca și Mugurel Dumitru, în 2012 am reușit să trimitem loturile de cadeți și juniori la peste 12 turnee internaționale pentru a avea performanțele dorite în viitorul apropiat. Pe vremea în care secretar era domnul Pușcașu, loturile de cadeți și de juniori plecau la Mondiale și Europene fără turnee în picioare. Dacă nu-ți cunoști adversarii și nu intri în contact cu stiluri diferite de luptători, nu poți face performanță la nivel înalt.
Ce proiecte vreți să materializați în cazul în care veți fi ales președinte?
În cel mult trei ani vreau să aducem un campionat european de seniori la București și intenționez să trimitem sportivi la cât mai multe turnee de cadeți și de juniori pentru ca experiența și valoarea acumulată să se reflecte într-o medalie la Rio 2016. Vreau să facem contracte antrenorilor și sportivilor și vrem să-i motivăm financiar, pentru că ni s-a întâmplat să investim trei ani și jumătate din bugetul federației într-un sportiv și, cu șase luni înainte de Olimpiadă, acesta să plece la muncă în străinătate! Vom impune și obiective de performanță, le vom face sportivilor asigurări de sănătate, motivarea medalaiților, turnee din bugetele personale, achiziționarea unui microbuz, continuarea liniei metodice alături de profesorul universitar Gheoghe Cișmaș.
Pe ce echipă vă veți baza dacă veți câștiga?
Vicepreședinți vor fi Mugurel Dumitru și Lucian Luca, doi potenți oameni de afaceri. Alături de mine, în funcția de secretar general, va fi Vasile Andrei (fost medaliat olimpic), iar Alin Grigore manager federal, și sub dânșii cei trei antrenori federali, pentru fiecare stil, asta e organigrama pe care vreau s-o pun în practică.
Ce v-ar aduce dumneavoastră această funcție?
În plan financiar, eu n-am ce să câștig, pentru că eu conduc un holding cu sute de angajați alături de familia mea. Eu mă pun în slujba luptelor pentru a arăta că și tinerii au capacitatea de a conduce și de a construi ceva, iar în plan sentimental vreau să duc tradiția familiei mai departe.
Răzvan Pîrcălabu a fost ghidat în sport și în afaceri de tatăl său, fostul campion Marin Pîrcălabu (foto jos, în stânga) Fotografii: Răzvan Chiriță
1992 e anul în care România a obținut ulltima medalie olimpică la lupte: Ioan Grigoraș, bronz
4.000 de sportivi legitimați erau la FRL în 1999
1.952 de sportivi legitimați sunt acum la FRL
Domnul Pîrcălabu a reînviat secția de lupte a clubului Steaua, e un bun manager și un om de viitor
George Boroi, comandant CS Steaua
Îl susțin pe Răzvan pentru continuitate, el a dovedit că are calitățile necesare pentru a continua munca mea
Cristian Poteraș
CARTE DE VIZITĂ‚
Răzvan Pîrcălabu
34 de ani, născut la București
Căsătorit, are doi copii
Vicepreședinte FRL din 2009
Șef al secției de lupte la Steaua
Multiplu campion național la lupte libere
Participant la campioante europene
Licențiat al ANEFS Bacău