Alex Crișan pune în acest moment România pe harta snookerului mondial, arbitrând în circuitul profesionist, sub egida World Snooker. O face la cel mai înalt nivel. La București, pe 18 martie 2018, a arbitrat prima sa finală în circuitul starurilor, la Romanian Snooker Masters. Este deschizător de drumuri la vârf pentru țara noastră, dar se impune și mult dincolo de granițele țării noastre: a fost invitat de danezi, în această săptămână, pentru a superviza examenele de nivel Class 3 International Referee Exam.
Are pasul lin, dar ferm în jurul mesei și mișcări cizelate, studiate, de parcă ar face parte dintr-o coregrafie. Pasul în spate, pasul lateral. Trebuie să fie o umbră a jucătorilor, în momentele în care aceștia își stabilesc strategia, trebuie să așeze masa și a pus de mii de ori bilele colorate pe punctele lor, precis, fără ezitări. Trebuie să fie atent la joc, la tribună, la nevoile jucătorilor, trebuie să intervină prompt, fără a ieși în evidență, fără a deranja. O singură situație l-a lăsat fără grai. În cel mai emoționant moment al carierei, în punctul de bucurie maximă – i-a venit să chiuie. Dar, în snooker, asta nu se poate. Și a rămas o tăcere de zece minute.
Timp de nouă minute, Alex Crișan a luat loc, la invitația ProSport, pe scaunul pe care, la Romanian Snooker Masters, au ajuns toți cei 16 jucători de top, pentru a răspunde întrebărilor jurnaliștilor. Și Alex Crișan a vorbit despre snooker, arbitraj, motivații, emoții, bucurie și provocări de toate formele.
Ești primul și, deocamdată, singurul arbitru român din snookerul mare. Cât de greu este să spargi barierele? Nu m-am considerat niciodată primul, pentru că atunci când am început, în 2006, am fost doi români care am început și am obținut în același timp categoria internațională. Sunt singurul român care a ajuns atât de sus, cu World Snooker. Mai sunt colegi care au ajuns și ei să arbitreze meciuri de calificare la turneele mari, au arbitrat și la PTC-uri – fostele turnee inaugurale pentru World Snooker. Ca să vă dau două exemple – Bogdan Gămăleț și Cătălin Eremia – ei sunt ultimii care au arbitrat meciuri de calificare.
Rămâi totuși deschizătorul de drum… Deschizătorul de drum, da. Presiunea este pe mine, un pic.
„Principala caracteristică a unui arbitru de snooker este răbdarea”
Ai încercat mai multe sporturi, de la karate până la tenis. De ce snooker – ce a avut în plus? Mă atrage faptul că este un sport liniștit, nu este un sport de contact. Arbitrul nu poate infleunța meciul, sub nicio formă. Chiar dacă vine cineva să spună – Alex, îți dau o sută de mii de euro, dar vreau ca jucătorul X să câștige – nu se va întâmpla niciodată, pentru că nu poți. Este un sport imparțial, un sport curat. Asta este cel mai important la snooker. Este un sport la care pot să îmi aduc cu încredere copilul și să îl dezvolt, pentru că va învăța foarte multe – de la matematică, până la respectul față de adversari, colegi și ceea ce înseamnă atmosfera de competiție.
Cum ai defini talentul, din punctul de vedere al arbitrului de snooker? Talent? Nu aș spune talent. Aș spune că principala caracteristică a unui arbitru de snooker este răbdarea. Pentru că sunt, uneori, meciuri scurte, care se pot termina rapid – într-o oră poate ai patru-cinci jocuri, dar sunt și meciuri care se pot întinde pe toată ziua. Am avut meciuri și de opt ore și jumătate: opt ore în care ești la masă, nu mănânci, bei puțină apă – din când în când, ca să nu te duci de foarte multe ori la toaletă și în care ai o pauză de 15 minute. Trebuie să fii acolo și să gândești împreună cu jucătorii. Să anticipezi loviturile, să te poziționezi corect. să anunți corect scorul și situațiile de joc. Și așa mai departe.
Te solicită, deci, și fizic… Da, da, da. Și fizic. Am făcut, din curiozitate, un test să vedem cam câți kilometri facem în jurul mesei, la un meci. La un 6 din 11 terminat 6-4, deci zece frame-uri, au ieșit cam cinci kilometri în jurul mesei.
Te antrenezi pentru chestia asta? Nu. Obișnuiam să mă antrenez destul de mult, mai ales pe role – îmi place să patinez, dar în ultimul timp, dfin cauza condițiilor de lucru, nu prea am mai avut timp să fac mișcare, dar mi-aș dori să revin la forma inițială.
O nouă versiune a regulamentului după Campionatul Mondial: „O fițuică de peste 30 de pagini cu reguli pe care trebuie să le știi, aproape să le reciți”. De ce nu a putut fi tradusă în limba română
Câte pagini are regulamentul de la snooker? Câte pagini nu aș putea să spun exact, pentru că au apărut mai multe versiuni și va apărea o nouă versiune a regulamentului – un regulament revizuit, unele chestii adăugate, unele modificate și altele eliminate – după Campionatul Mondial de anul acesta.
Ca să ne facem o idee – e o fițuică de câteva pagini, e cât un roman, cât toată seria Harry Potter cu cele șapte volume…? E o fițuică de peste 30 de pagini cu reguli pe care trebuie să le știi, aproape să le reciți. Să le știi pe dinafară, la nivel de definiții, interpretare. A fost foarte greu și până la urmă am renunțat să traducem regulamentul din engleză în română – motiv pentru care toate cursurile și toate seminariile pe care le-am ținut în România au fost mixt – în principal în limba engleză și apoi în limba română, pentru că pierdeam semnificația anumitor cuvinte. Dacă în engleză citind, regula avea cinci – șapte semnificații și posibile interpretări, în română ajungeam să avem două – din cauza traducerii. De aceea, am renunțat să traducem regulamentul.
Cât de mare este interesul în România pentru snooker? A fost într-o perioadă. Sper că o să mai fie. Snookerul din România trece deocamdată printr-o perioadă mai dificilă. Cel puțin în București, în ultima perioadă, s-au închis câteva locații – inclusiv locația Federației Române de Snooker – Centrul Național de Snooker, o locație cu nouă mese – unde noi aveam principalele competiții. Până reușesc cei de la Federație să mute într-o altă locație mesele noi, o să mai dureze un pic.
De ce intimidează Ronnie O’Sullivan și cine este jucătorul care l-a făcut să transpire ultima dată
Care sunt jucătorii care intimidează cel mai mult la masa de snooker? Jucători care intimidează mai mult decât Ronnie O’Sullivan nu există. Presiunea este foarte mare atunci când îl arbitrezi, pentru că știi că sala va fi plină, va fi live pe tv, sigur sunt vreo 20 de milioane de chinezi care se uită și alte zece milioane de europeni care se uită. El este principalul motor, acum, de atracție a publicului în sală.
Este adevărat că te aleargă? Te aleargă! Te aleargă la masă, dar nu este singurul jucător care te poate alerga la masă. Chiar am avut la acest turneu meci – Ali Carter: pot spune că am transpirat un pic la break-urile lui de peste 100 de puncte. A fost destul de rapid. dar… când te prinde și este în formă Ronnie… la ultimul turneu, am impresia că a avut o medie pe lovitură de 13 secunde – 13 secunde în care trebuie să alergi în jurul mesei, să iei bila colorată, să o pui pe punct și să te retragi în poziția normală, ca să nu te vadă – să nu fii în raza lui de vizibilitate.
În ce moment devine arbitrajul o meserie din care poți să trăiești? Nu știu dacă devine vreodată o meserie. Poate este o meserie numai pentru Jan Verhaas, Brendan Moore, Paul Collier – care sunt mereu prezenți acolo. fie ca arbitri, fie ca directori de turneu. Dar, nu știu dacă poate deveni o meserie reală. Momentan, este la nivel de hobby, nu aș putea să spun că mă întrețin din asta. Este doar o pasiune, dezvoltată. Este latura plăcută a activității.
„Eu am fost șocat când m-au anunțat. Mi-a luat vreo zece minute să spun că da, bineînțeles! Îmi venea să chiui, dar nu puteam”
Care este cel mai drag moment de până acum al carierei? Cel mai drag moment al carierei – până acum – prezența mea la Masters, în 2015. Am fost trei arbitri: eu, Brendan Moore și Jan Verhaas. A fost o surpriză pentru toată lumea, eu am fost șocat când m-au anunțat cei de la UK Championship, în decembrie 2014. Când m-au întrebat dacă da, m-am blocat și mi-a luat vreo zece minute – nu puteam să vorbesc, efectiv. Mi-a luat vreo zece minute să spun că da, bineînțeles! Îmi venea să chiui, dar nu puteam. Spre surprinderea mea, cu toate că nu mă așteptam să arbitrez la Masters, am avut și semifinală. Până acum, este topul pentru mine.
Spuneai la un moment dat că îți place să stai în sală, la meciuri, pentru a observa ceea ce fac alți arbitri. Unde îți place să stai? Da… Unde stau? De obicei cât mai sus, să nu fiu văzut și să pot pbserva imaginea de ansamblu. Îmi place să observ colegii mai experimentați, examinatori pentru World Snooker, pentru că ai ce învăța de la ei. Dar și atunci când examinez arbitrii pe care vreau să îi ajut să urce pe scara aceasta a arbitrilor – am, de asemenea, foarte mult de învățat de la ei. Pentru că la nivel amator observ anumite greșeli și anumite obiceiuri pe care ei le au. Noi nu le mai avem. Îmi dau seama ce fac eu bine sau ce fac eu rău, comparativ cu ei.
Care este în acest moment visul arbitrului Alex Crișan? Visul arbitrului… am ajuns la Masters, am avut UK Championship… Îmi doresc să ajung și la Crucible. Dacă reușesc să ajung și la Crucible – nu contează ce meci arbitrez! – doar să fiu acolo. Acela este locul principal pentru snooker, timp de două-trei săptămâni – câte ține Campionatul Mondial – și poate, finale.
O prezență la Campionatul Mondial ar fi peste un 147 arbitrat la masă? Nu știu dacă va fi peste. N-aș putea să compar senzația. Nu am avut 147. Am un coleg – Rob Spencer (n.r. – englez) care arbitrează săptămâna aceasta la Romanian Snooker Masters și cred că a avut șapte break-uri maxime. Eu nu am avut niciunul! Încă sper, încă sper! Șapte break-uri maxime, sunt puțin gelos, recunosc!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER