Invincibila Dinamo! Campioana României a avut o toamnă de excepție în Europa, fiind singura care a adunat 10 meciuri la rând fără înfrângere. Urmează o „dublă” cu Sporting Lisabona

Formatia Dinamo (echipament rosu-alb) joaca impotriva echipei Chekhovskye Medvedi din Rusia, in cadrul penultimei etape a grupei D a Ligii Campionilor la handbal masculin, miercuri, 20 noiembrie, in Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Dinamo București a câștigat cu 32-31 pe terenul echipei GOG Svendborg, în ultimul meci din Grupa D a Ligii Campionilor. Trupa din Ștefan cel Mare a încheiat la excepțional un parcurs de 10 jocuri fără înfrângere. Dinamo este singura echipă din Europa fără eșec în competiție!

  • Dinamo București își cunoaște și adversara din play-off. Este vorba despre Sporting Lisabona, care s-a clasat pe locul 2 în grupa C. Într-un meci decisiv, portughezii au învins Savehof cu 27-20.
  • Dinamo și Sporting au fost adversare și ăn sezonul trecut. Lusitanii au avansat în optimile de finală după 32-31 în Portugalia și 27-26 în România, deși campioana României a condus în fiecare manșă la diferențe de patru goluri.
  • Cele două manșe din play-off vor avea loc la sfârșitul lunii februarie.

Calificată în play-off cu două meciuri mai devreme, Dinamo și-a pus un obiectiv suplimentar pentru finalul în Grupa D. Și-a propus să termine neînvinsă, performanță pe care istoria o va consemna. Campioana României a intrat degajată în teren și a apăsat pe accelerație atât cât a trebuit pentru a câștiga în Danemarca.

În prima repriză, a fost un „concurs” al reușitelor spectaculoase între Amine Bannor și Emil Laerke. Dinamovistul a câștigat bătălia cu 6-5 la goluri marcate, dar alb-roșii au intrat cu un plus de două goluri la cabine, 18-16. Plusul a venit în urma unei execuții a lui Vujic.

În partea secundă, Dinamo s-a desprins la patru goluri, 25-21, grație paradelor lui Missaoui, care a ajuns la 50% în această perioadă. GOG a ținut la rândul ei la blazon, are niște jucători tineri de mare viitor, iar în minutul 59 a restabilit egalitatea la 31-31. Pentru câteva secunde, campioana României a ridicat din nou strocul, suficient pentru ca Vujic să marcheze golul victoriei pentru 32-31.

Dinamo a terminat, așadar, toamna la cel mai înalt nivel, cu o victorie în fața unei reprezentante a națiunii care la începutul anului a câștigat titlul mondial.

GOG Svendborg – Dinamo București 31-32 (16-18)

Hallgrimsson, Andreas; Rikhardsson 2, Arnarsson 1, Nielsen 4, Pujol 1, Laerke 10, Bergendahl 1, Gidsel 2, Pytlick 7, Filtenborg, Tilsted 2, E. Jakobsen 1, S, Jakobsen, Clausen

Missaoui, Lazăr; Vujic 6, Bannour 9, Savenco, Asoltanei 1, Negru 1, Gavriloaia, Zulfic 3, Kuduz 7, Nantes 1, Jamali, Vrankovic, Mousavi, Shebib 4

taliiFoto: Mediafax / Alexandru Dobre

Publicat: 01 12. 2019, 19:23
Actualizat: 03 12. 2019, 11:11