Iohannis l-a felicitat pe Tiberiu Ușeriu pentru reușita obținută la Maratonul Arctic

Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat sâmbătă pe Tiberiu Ușeriu, printr-un mesaj postat pe Facebook, pentru „reușita deosebită” obținută la Maratonul Arctic, spunând că perseverența și ambiția sa sunt demne de apreciere.

„Îl felicit pe Tiberiu Ușeriu pentru reușita deosebită obținută în cadrul Maratonului Arctic. El a dus steagul și numele României pe primul loc în această competiție. Un astfel de rezultat, obținut în condiții extreme datorită perseverenței și ambiției cu care s-a pregătit, este demn de aprecierea și respectul nostru. Felicitări campionului nostru!”, a scris președintele pe Facebook.

Cel mai greu maraton din lume, 6633 Ultra, care se desfășoară dincolo de Cercul Polar a fost câștigat în acest an de un român, pentru prima dată în istoria întrecerii. Tiberiu Ușeriu a trecut linia de start la ora 4.44, după ce a alergat pe gheață, la temperaturi care au ajuns până la – 62 de grade.

Bistrițeanul de 41 de ani, care a câștigat cea mai grea cursă de alergare din lume și a dus steagul României la Polul Nord, s-a antrenat întreaga iarnă în Pasul Tihuța din Munții Călimani, a alergat la bustul gol, a dormit sub cerul liber în nopțile geroase de iarnă și a făcut baie la copcă pe ger pentru a rezista la Polul Nord.

Cel mai greau maraton din lume a început vineri, 11 martie, ora 9.30 și s-a încheiat pe 19 martie.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 19 03. 2016, 16:46
Actualizat: 19 03. 2016, 17:02