Ion Țiriac a invitat cele mai importante nume din sportului românesc pe data de 17 mai, la inaugurarea „Țiriac Tower”, un proiect dezvoltat în zona Pieței Victoriei.
Se pare că suprafață totală construită este de aproximativ 20.000 de metri pătrați.
Clădirea în care magnatul român a investit peste zece milioane de euro are 12 etaje și este destinată închirierii a peste 1600 de birouri clasa A.
Pentru închirierea unui astfel de birou, omul de afaceri percepe o chirie cuprinsă între 8.850 de euro și 18.580 de euro, pe lună.
Mai mult, în momentul finalizării lucrărilor de construcție, clădirea ese deja închiriată în proporție de 75 la sută, scrie Play Sport.
Pe lista invitaților se află și fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, precum și Irina Deleanu, fostă campioană la gimnastică ritmică.
Compania IMG a anunţat acum o lună și jumătate că a finalizat tranzacţia de achiziţie a turneului de tenis Mutua Madrid şi a turneului de golf Acciona Open de España deţinut de Ion Ţiriac (82 de ani), anunţată în luna decembrie.
Ion Țiriac a vândut licența turneului ATP / WTA 1000 de la Madrid, pe care îl patrona de mai bine de un deceniu, iar suma pentru care s-a realizat tranzacția este mult mai mare decât cea vehiculată inițial! Conform raportului anual al grupului Endeavour, din care face parte IMG, tranzacţia este de 360 de milioane de euro, la care se adaugă încă 30 de milioane de euro, care vor fi plătiţi în următorii doi ani.
Mutua Madrid Open este cel mai important turneu pe zgură care se desfăşoară în mod tradițional înainte de Roland Garros. Simona Halep este una dintre campioanele competiției, românca triumfând la edițiile din 2016 şi 2017.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER