Fostul mare jucător Ion Țiriac, acum președinte al FR de Tenis, a propus o schimbare revoluționară în tenis. Directorul turneului de la Madrid spune că mingea de tenis ar trebui mărită.
Prin această mutare, Țiriac afirmă că tenisul va deveni un sport mai spectaculos. Ion Ţiriac a avut, de-a lungul anilor, idei controversate care au născut polemici aprinse.
La un moment dat, a organizat turneul de la Madrid pe zgură albastră şi, inclusiv acum, spune că premiile acordate în competiţii nu trebuie să fie egale pentru fete şi băieţi.
„Tenisul, nu de pe vremea noastră, de acum 30 de ani, să zicem, era mult mai spectaculos decât este acum. Acum tenisul este mult prea rapid, este foarte împărţit, ai ATP și WTA, ai Grand Slam-urile.
E foarte greu să ajungi la un context comun între toate aceste organizaţii şi să faci ceva bine pentru tenis.
După părerea mea, mingea trebuie mărită, şi eu cânt asta de 25 de ani, dar nu cu 1% sau 2%, ci cu 10-15%. Jocul se face mai încet şi tehnica are un cuvânt mult mai mare de spus decât ruperea mingii de fiecare dată”, a declarat Țiriac într-un interviu acordat pentru contul oficial de Facebook al Sports Festival.
Ion Țiriac a oferit anul trecut la Madrid premii totale de peste 14 milioane de euro, câte 7 milioane de euro în fiecare concurs, feminin şi masculin, Halep fiind campioana edițiilor din 2016 și 2017. În 2020, turneul Mutua Madrid Open nu a mai avut loc, din cauza pandemiei, iar contractul cu Primăria din Madrid expiră anul viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER