Jankovic, înainte de finala cu Halep: „Am pierdut ultimele trei meciuri cu Simona, dar cred că acum o pot învinge. Am experiența unei finale aici și voi juca să mai câștig o dată trofeul”

Halep – Jankovic, finala Indian Wells 2015. Simona Halep (3 WTA) se pregătește pentru cel mai important meci de până acum al carierei, meciul în care ar putea câștiga în premieră, un turneu Premier Mandatory.  În această seară, de la ora 20:00 (în direct pe Dolce Sport și liveblog pe ProSport), Simona o va întâlni în finala turneului de la Indian Wells, pe Jelena Jankovic (21 WTA).

Dacă Halep a urcat în ultimul act al competiției fără a intra pe teren, adversara ei din semifinale, Serena Williams, declarând forfait din cauza unei accidentări, sârboiaca s-a întrebuințat serios pentru victoria în semifinale în fața Sabine Lisicki pe care a învins-o cu 3-6, 6-3, 6-1. Deși are timp scurt de refacere, Jankovic mizează pe experiență pentru a o învinge pe Halep. „Simona este o adversară puternică, are un joc solid. Pe partea mea de tablou am avut jucătoare cu serviciu bun, care loveau tare minge precum Keys și Lisicki și a trebuit să mă adaptez fiecărui stil de joc. Sunt pregătită să joc cu Simona, abia aștept. Am pierdut ultimele meciuri cu ea în trei seturi, a fost de necrezut. Poate în cele din urmă voi reuși să o înving pe Simona, eu cred că pot face asta. Ea nu a mai fost în finale aici și eu am această experiență. Am câștigat în 2010 și poate voi reuși să câștig trofeul pentru a doua oară. Acesta este obiectivul meu și voi lupta din greu pentru asta”, a spus Jankovic pentru site-ul oficial WTA.

Calificarea în finală la Indian Wells este recompensată cu 439.420 de dolari și 650 de puncte WTA. Câștigătoarea titlului va încasa 900.400 de dolari și 1.000 de puncte WTA.

Turneul din California este unul dintre cele mai importante din lume după cele patru turnee de Mare Șlem și Turneul Campioanelor. Turneul de la Indian Wells este din categoria Mandatory și are premii totale de aproape 5,4 milioane de dolari. Simona a mai jucat o singură finală a unui turneu Mandatory, la Madrid.

 

Publicat: 22 03. 2015, 09:23
Actualizat: 22 03. 2015, 10:41