Italia a câştigat pentru a doua oară consecutiv Cupa Davis. În finala competiției, de la Malaga, italienii i-a învins pe olandezi și au cucerit trofeul, după probele de simplu.
Matteo Berrettini l-a învins pe Botic van de Zandschulp în două seturi, 6-4, 6-2, iar liderul ATP Jannik Sinner l-a depășit pe Tallon Griekspoor, scor 7-6 (7/2), 6-2.
Italia e a doua țară, după Cehia, care își apără titlul. Altfel, e pentru a treia oară când italienii, conduși acum de Filippo Volandri, obțin Cupa Davis.
Câștigătorii primesc 2.4 milioane de euro, iar finaliștii încasează 1.44 milioane de euro. Cupa Davis are premii de 7.2 milioane de euro, în total.
„Mă simt foarte bine să fiu pe teren. Evident, dacă câștigi e mai bine, dar să fiu sănătos, să fiu aici și să mă bucur de acest tip de atmosferă este cel mai important lucru pentru mine, pentru că mi-a lipsit asta, nu mi-au lipsit victoriile sau înfrângerile, mi-au lipsit aceste momente și de aceea sunt foarte fericit.
Când te lupți fizic și psihic, nu e ușor să joci cel mai bun tenis al tău. Dar întotdeauna am avut sentimentul că nivelul meu era acolo. Trebuia doar să muncesc din greu. Tenisul este un sport pe care trebuie să îl joci pentru a te simți din nou în formă. Nu e vorba că doar pentru că te antrenezi te vei simți mai bine, ai nevoie de meciuri. Și asta am făcut anul acesta și de aceea joc cred că destul de bine, sper că vor fi mai multe finale ca aceasta în viitor”, a spus Matteo Berrettini.
Jannik Sinner e primul din istoria tenisului care obține două titluri de Grand Slam, Turneul Campionilor și Cupa Davis în același sezon.
„A fost un an extraordinar. Sunt foarte mândru de echipă. Este multă muncă în spate. Suntem foarte fericiți să deținem din nou acest trofeu. A fost o zi foarte dificilă astăzi pentru că orice se poate întâmpla. Vreau doar să spun câteva cuvinte pentru Wesley Koolhof pentru că se retrage. A avut o carieră uimitoare. Toată lumea se întreabă dacă se retrage pentru că a jucat extraordinar tot anul. Îi doresc toate cele bune. Este un om bun. Suntem fericiți să ne întoarcem aici și să ținem acest trofeu. Mă simt de parcă am fi în Italia”, a declarat Jannik Sinner.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER